Nicolas Sarkozy s-a luat de fotoreporteri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolas Sarkozy s-a luat de fotoreporteri

Externe 07 August 2007 / 00:00 568 accesări

Preşedintele Franţei, aflat în vacanţă în SUA, la Wolfeboro, a fost atît de deranjat de prezenţa unor fotoreporteri în preajma vilei în care locuieşte, încît s-a urcat la bordul ambarcaţiunii în care se aflau aceştia şi l-a admonestat într-un limbaj dur pe unul dintre ei. Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei locale 14.00 (21.00, ora României) a declarat Vicent De Witt, fotograf al agenţiei Sipa. “Un fotograf al agenţiei Associated Press, Jim Cole şi cu mine am ieşit la bord pe la ora locală 13.00 şi ne-am îndreptat către vila unde locuieşte preşedintele Sarkozy”, a precizat el. “Era mişcare pe pod, iar preşedintele, o femeie şi nişte copii au urcat la bordul unui vas. Atunci l-am văzut pe Sarkozy arătînd cu degetul către noi. Puteam vedea că este furios. El a cerut căpitanului să se îndrepte către noi, iar cînd vaporul s-a apropiat, a urcat la bordul ambarcaţiunii noastre”, a relatat De Witt. “A început să ne înjure în limba franceză, cu vehemenţă. La bordul ambarcaţiunii noastre toată lumea a rămas calmă. La un moment dat el s-a apropiat de mine şi mi-a luat aparatul foto, ţinîndu-l în mînă puţin”, a declarat jurnalistul. “Femeia de la bordul vaporului ne-a spus în engleză, foarte calm, că preşedintele ne cere să nu mai facem fotografii”, a spus fotograful, care a afirmat că Sarkozy s-a calmat apoi şi a plecat, repetînd că a cerut să nu i se mai facă fotografii. Responsabilul de la Wolfeboro care se ocupă de securitatea preşedintelui, Fabrice Chanudet, a spus că nu comentează incidentul.

Nicolas Sarkozy îşi petrece vacanţa în familie, la o reşedinţă luxoasă de pe malul lacului Winnipesaukee, în New Hampshire. El a declarat duminică dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că a fost invitat de prieteni care vin de mai mult timp în această regiune. Sarkozy le-a mai cerut fotografilor şi jurnaliştilor, la încheierea conferinţei de presă, să îl lase în pace pe el şi pe familia lui.

Taguri articol


12