Noapte de toamnă... fierbinte prin cluburi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concerte şi petreceri

Noapte de toamnă... fierbinte prin cluburi

Monden 27 Septembrie 2013 / 00:00 602 accesări

Starea vremii şi acomodarea cu activităţile de după vacanţă îi încurajează, cu siguranţă, pe tineri să petreacă în grupuri, prin cluburi, la început de weekend. Şi dacă există cineva care ştie cel mai bine acest lucru, aceia sunt organizatorii de evenimente în cluburi, care au pregătit din nou petreceri pentru toate gusturile, cu artişti diverşi.

MIKE DIAMONDZ, LIVE LA MAMAIA Cântăreţul Mike Diamondz va face show după miezul nopţii, în Crema Summer Club din staţiunea Mamaia. Va fi o noapte fierbinte, precum cele din toiul sezonului estival, astfel că amatorii de distracţii sunt invitaţi de către organizatori la o petrecere care va dura până în zori, cu animatoare sexy şi ritmuri fierbinţi, mixate de DJ-ii rezidenţi. Preţul unui bilet de intrare la acest eveniment este de 20 de lei.

CONCERT CARITABIL CU IONUŢ GALANI Solistul constănţean de muzică grecească Ionuţ Galani va susţine în această seară, de la ora 19.00, un concert în localul Legendary Pub. Evenimentul este organizat de Rotaract Club Constanţa, în scop umanitar, în vederea strângerii de fonduri pentru ajutorarea lui Andrei, un băiat de 20 de ani, din Constanţa, care a suferit numeroase intervenţii chirurgicale din cauza unor probleme cu auzul. Alături de Galani, vor fi prezenţi pe scenă şi dansatorii ansamblului Comunităţii Elene Elpis din Constanţa. Preţul unui bilet de intrare este de 20 de lei, iar banii strânşi în urma participării la concert vor fi donaţi integral pentru ajutorarea lui Andrei.

PARTY-URI Prin alte cluburi din oraş au loc, de asemenea, petreceri interesante. Una dintre acestea este organizată de clubul Doors şi poartă denumirea de „Weekend Party”, cu multă muzică şi intrare liberă, de la ora 22.00. Clubul Heaven’s Hell le propune petrecăreţilor, în această seară, evenimentul tematic „Retro Party”, prin care îi invită să retrăiască atmosfera anilor '50 - '90, o reîntoarcere în epoca Disco, prin muzică şi decor. Intrarea va fi liberă, iar fetele vor primi shot-uri din partea casei.



12