Numeroşi pacienţi cu dureri de cap, în Urgenţa spitalului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numeroşi pacienţi cu dureri de cap, în Urgenţa spitalului

Social 01 Decembrie 2007 / 00:00 1922 accesări

Medicii din Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă susţin că foarte mulţi dintre pacienţii care ajung în Unitatea de Primire Urgenţe acuză dureri de cap. “Cefaleea este un simptom care determină mulţi pacienţi să meargă la medic. Durerea de cap poate avea cauze vasculare, cum ar fi hipertensiunea sau hipotensiunea arterială. În cazul hipertensiunii, durerea de cap este pulsatilă, situîndu-se în zona occipitală a capului. De obicei, durerea de cap se asociază cu zgomote puternice în urechi şi tulburări de vedere. Poate fi determinată de infecţii ale pielii capului, de sinuzită, din cauza otitei sau a unui banal abces. Multe persoane nu ştiu că, un banal abces dental, poate duce la o formă foarte gravă de abces cerebral”, a declarat dr. Florian Stoian, medic internist. Medicii atrag atenţia că banalele coşuri sau chisturi sebacee de la nivelul capului nu trebuie tratate empiric deoarece se pot infecta şi apare abcesul cerebral. “O altă cauză a durerilor de cap este spondiloza cervicală. Cefaleea se asociază cu ameţeli şi tulburări de echilibru. Cefaleea cauzată de turmori apărute la nivelul creierului are specific faptul că se asociază cu vărsături neprecedate de greaţă şi pacientul prezintă scăderea frecvenţei cardiace. Acelaşi caracter îl are durerea de cap apărută din cauza meningitelor de orice natură, fie virală, fie bacteriană”, a declarat dr. Stoian. Durerile de cap apar şi din cauza afecţiunilor biliare. Medicii spun că în cazul apariţiei durerilor de cap este indicat să se apeleze la un consult neurologic sau neurochirurgical.



12