O lege unică a pensiilor, condiţie de bază în acordul cu FMI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O lege unică a pensiilor, condiţie de bază în acordul cu FMI

Social 07 Aprilie 2009 / 00:00 847 accesări

Ministrul Muncii, Marian Sîrbu, a declarat că una dintre condiţiile acordului cu FMI este o lege unică a pensiilor, care însă va fi pusă în aplicare după 2014. “Nu vreau să ascund faptul că o nouă lege de acest tip este chiar una din condiţiile cu FMI. Legea ar include o evoluţie mai dinamică a vîrstei de pensionare”, a afirmat ministrul, care a precizat că pînă la sfîrşitul acestui an această lege ar trebui să fie elaborată. Creşterea vîrstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi şi a stagiului minim de cotizare, aşa cum cere UE pentru a asigura sustenabilitatea sistemului public de pensii, se va încheia în 2014, aşa cum prevede legea pensiilor, aplicabilă din aprilie 2001. Potrivit actului normativ, în termen de 13 ani de la intrarea legii în vigoare, vîrsta de pensionare pentru femei ar trebui să crească de la 57 la 60 de ani, iar a bărbaţilor, de la 62 la 65 de ani. Totodată, autorităţile susţin că punctul de pensie ar putea ajunge la nivelul de 45% din salariul mediu brut pe economie. Marian Sîrbu a afirmat că nu crede că a exagerat atunci cînd ministerul şi-a impus ca ţintă un punct de pensie de 45% din salariul mediu brut prognozat la începutul anului. “Acest 45% reprezintă o cifră rezonabilă, care poate fi atinsă chiar de la anul dacă economia va merge relativ spre bine. Anul acesta, ca urmare a scăderii PIB şi a crizei, un punct de pensie de 45% ar fi posibil doar în condiţiile în care ar fi trebuit să renunţăm la foarte multe alte lucruri”, a încheiat Sîrbu.



12