Persoanele concediate colectiv vor beneficia de măsuri de protecţie socială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoanele concediate colectiv vor beneficia de măsuri de protecţie socială

Eveniment 23 Decembrie 2006 / 00:00 761 accesări

În următorii doi ani, toate persoanele disponibilizate în urma unor concedieri colective efectuate în baza programelor de restructurare şi organizare a societăţilor vor beneficia de măsuri de protecţie socială. Potrivit unui proiect de Guvern, măsurile sînt valabile pentru cazurile în care decizia de trecere în şomaj nu depăşeşte data de 31 decembrie 2008, însă pentru mineri se va aplica pînă la 31 decembrie 2010. Actul normativ stipulează că disponibilizaţii vor beneficia de un salariu mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, indemnizaţie pentru şomaj şi de venitul lunar de completare. Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute în prezentul act normativ se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, însă documentul vizează acordarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor concediate colectiv cu condiţia participării, pe toată perioada legală, la serviciile pentru stimularea ocupării şi formare profesională organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Pe de altă parte, Guvernul precizează că vor fi reglementate şi măsurile de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restrîngerii sau lichidării activităţii prin înstrăinarea unor active ale societăţii sau care reprezintă mai mult de 30% din totalul celor aflate în patrimoniul societăţii comerciale.



12