Petreceri şi concerte de weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petreceri şi concerte de weekend

Monden 02 Iunie 2012 / 00:00 437 accesări

După ce copiii au petrecut momente de distracţie maximă, în cadrul numeroaselor evenimente de divertisment care le-au fost dedicate, de 1 Iunie, a venit şi rândul celor... mari să se bucure de un weekend pe cinste, cu multe petreceri şi concerte organizate în cluburile de la malul mării.

Crema Summer Club din staţiunea Mamaia găzduieşte, sâmbătă seară, un show incendiar cu dansatorii din cadrul formaţiei Taboo şi un recital cu trompetistul White Trumpet, preţul unui bilet de intrare fiind 20 de lei.

În clubul Summer Crush Mamaia, tot sâmbătă, are loc o petrecere tematică intitulată „Vegas Baby”, ce va fi animată de dansul animatoarelor apetisante şi în cadrul căreia vor avea loc partide de blackjack. Preţul biletelor de intrare costă, de asemenea, 20 de lei.

Clubul constănţean Heaven’s Hell organizează, sâmbătă, după ora 22.00, „Reggae Party” cu grupul Green Vibers, la care intrarea este liberă. Clubul Doors din oraş găzduieşte, după ora 22.00, un concert al formaţiei „Luna Amară”, preţul unui bilet fiind 15 lei. De asemenea, în clubul Goblin din Constanţa are loc, tot sâmbătă, după ora 22.00, party-ul intitulat „Cod galben de ploaie, cod roşu de bass” cu DJ Undoo şi DJ B-Jam.

Apreciata solistă Alexandrina va susţine un concert în clubul Doors, în această duminică, după ora 21.00, show-ul făcând parte din turneul „Superlunamai”. Preţul unui bilet la acest eveniment este de 30 de lei.

Tot duminică seară, după ora 22.00, clubul Goblin găzduieşte o super-petrecere cu Adrian Despot de la Viţa de Vie şi DJ Dan Basu.

Taguri articol


12