Petro Poroşenko şi lideri occidentali vor avea o întrevedere în această dimineaţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petro Poroşenko şi lideri occidentali vor avea o întrevedere în această dimineaţa

Externe 04 Septembrie 2014 / 10:05 216 accesări

O întâlnire între preşedintele ucrainean Petro poroşenko şi liderii american, britanic, german, francez şi italian urmează să aibă loc în această dimineaţa, înainte de deschiderea summitului NATO în Ţara Galilor, a anunţat o sursă oficială. Liderul ucrainean Petro Poroşenko se va întâlni cu premierul britanic David Cameron, preşedintele american Barack Obama, şeful statului francez François Hollande, cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Matteo Renzi, a anunţat o sursă guvernamentală britanică. "Reuniunea le va oferi liderilor posibilitatea de a auzi evaluarea preşedintelui Poroşenko asupra situaţiei din teren şi discuţiilor cu preşedintele (rus Vladimir) Putin", a anunţat sursa menţionată. Vladimir Putin a prezentat ieri un plan de soluţionare a conflictului în şapte puncte, afirmând că speră la ajungerea la un "acord final" între Kiev şi rebelii proruşi vineri. Potrivit preşedintelui rus, este necesar, înainte de orice, "să se pună capăt operaţiunilor ofensive" în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), atât de către armata ucraineană, cât şi de către rebelii proruşi. Acest anunţ a fost primit cu prudenţă de Barack Obama, care a apreciat că este "prea devreme pentru a spune ce înseamnă acest armistiţiu".



12