Plaje fără licitaţii publice pentru hotelieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În sezonul estival 2009

Plaje fără licitaţii publice pentru hotelieri

Eveniment 09 Mai 2009 / 00:00 1368 accesări

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat, ieri, ceea ce toţi cei implicaţi în turismul litoral aşteaptă de mai bine de patru ani: hotelierii pot închiria direct de la Apele Române, fără licitaţii publice, suprafeţe de plajă aferente numărului de camere. “Am modificat Ordonanţa 19/2006 şi am obţinut, de asemenea, o derogare de la articolul 15 din Legea 213 privind proprietatea publică şi regimul de închiriere doar pentru 2009. Astfel se pot încheia direct contracte pentru închirierea plajelor, acolo unde nu există deja, în condiţiile în care sezonul a început la 1 mai\", a declarat Nemirschi. În prezent există 727.000 metri pătraţi de plajă liberi din punct de vedere juridic, din totalul de 1.629.000 metri pătraţi, pentru care se vor putea primi oferte. \"Vor avea prioritate operatorii economici care deţin spaţii de cazare şi de agrement. Repet, această închiriere va fi strict pînă la finalul acestui sezon estival, respectiv 30 septembrie 2009\", a explicat Nemirschi.

Ministrul a mai spus că, potrivit ordonanţei modificate, autorităţile locale vor avea, de asemenea, dreptul să închirieze pînă la 20% din suprafaţa de plajă disponibilă pentru comunităţile locale. Chiriaşii plajelor vor fi responsabili de curăţenie (mucuri de ţigară, peturi, resturi alimentare etc), iar Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) va efectua controlul şi va face operaţiunile de curăţare a plajelor de alge şi scoici. În acelaşi timp, Ministerul Turismului se va ocupa de verificarea şi respectarea condiţiilor contractuale din punct de vedere turistic. Ministrul Justiţiei nu avizase ordonanţa în forma anterioară, în care se dădea dreptul de asociere între Apele Române şi deţinătorii de spaţii de cazare, astfel încît aceştia din urmă să poată administra plajele. Ministerul Justiţiei considerase că versiunea respectivă era neconstituţională şi limitativă. Pentru noua formă, însă, ministrul Justiţiei şi-a dat acordul, a menţionat Nemirschi.

După anunţul făcut de Nemirschi, directorul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, Laurenţiu Marin, a declarat că nu poate estima cît timp vor dura procedurile de atribuire a plajelor pentru hotelieri pentru că mai întîi trebuie să se publice ordinul ministrului în Monitorul Oficial al României. “Cred că o să avem un sezon frumos dacă ne grăbim un pic cu toţii. Ministerele Turismului şi Mediului vor stabili în curînd criteriile de acordare a plajelor, iar noi sîntem gata să punem în aplicare ordinul ministrului Mediului”, a spus Marin. Şi hotelierii salută modificările aduse de ministere în ce priveşte administrarea plajelor. Preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Litoralului, Corina Martin, a declarat, ieri: “Începem să vedem în culori mai vesele sezonul estival. Numai că o parte din concesionarii de plaje au cîştigat în instanţă dreptul de a continua să le exploateze. În staţiunea Mamaia va fi puţin mai complicat, întrucît plajele de la Perla Majestic şi Vega vor rămîne în administrarea foştilor operatori”. În ce priveşte taxa pe care hotelierii o vor plăti către DADL pentru întreţinerea plajelor, Corina Martin a explicat că deţinătorii de active turistice sînt de acord să o suporte. “Taxa e normală. Este tîrziu să cerem hotelierilor să achiziţioneze utilaje pentru curăţarea plajelor. Am căzut de acord ca DADL să continue să facă curăţenie pe plaje contra cost. Dacă nu trecea această ordonanţă, noi eram pregătiţi să constituim grupuri de monitorizare a plajelor, care să sesizeze orice abatere de la contractele încheiate de concesionari cu DADL. Oricum, este posibil să constituim aceste grupuri chiar şi acum, pentru că avem nevoie de plaje curate după aceşti ani grei în care am avut cu toţii de suferit”, a spus Corina Martin.



12