Plecările din PDL, hemoragie de opoziţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Adriana Săftoiu:

Plecările din PDL, hemoragie de opoziţie

Politică 27 Aprilie 2013 / 00:00 490 accesări

PDL s-a confruntat, recent, cu o serie de plecări din partid, chiar ale unor membri importanţi, cum ar fi prim-vicepreşedintele Mihai Stănişoară, care a trecut la PNL. Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, consideră că plecările din partid sunt ceva deja firesc, cu care se confruntă toate formaţiunile politice: \"Fără a vorbi despre plecările individuale recente, despre care ştiu prea puţine, tipul acesta de hemoragie se petrece când eşti în opoziţie. Cu lucrul acesta s-a confruntat şi PNL când a intrat în opoziţie, în 2009. Deja tipul ăsta de comportament al politicianului român care, cum ajunge în Opoziţie, găseşte defecte partidului său, e un firesc al vieţii politice”. Totodată, ea nu consideră că PDL ar fi scăzut în sondaje, în condiţiile în care are 13%. Ultimii care au părăsit “barca” pedelistă sunt deputatul Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, şi Gabriel Berca, fostul ministru de Interne, care şi-au anunţat demisiile miercuri, au acuzat situaţia din partid, ei vorbind despre lipsa sa de perspective din partid. (A.M.)

Taguri articol


12