Polițiști indieni împușcați mortal în regiunea Kashmir

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polițiști indieni împușcați mortal în regiunea Kashmir

Externe 23 Mai 2016 / 17:40 552 accesări

Trei polițiști indieni au fost împușcați mortal în orașul Srinagar din Kashmir, o regiune muntoasă din nord-vestul Indiei. Cei trei polițiști au fost uciși în urma a două atacuri separate. Primul atac a avut loc în cartierul Zadibal, doi polițiști fiind împușcați de la mică distanță. Victima celui de-al doilea atac a fost un ofițer care asigura protecția unui lider politic, acesta fiind și el împușcat de la mică distanță. Atacurile au avut loc la doar două zile după ce trupele indiene s-au confruntat în districtul Kupwara din nordul regiunii Kashmir cu militanții grupului Lashkar-e-Taiba, care este susținut de Pakistan. Cinci militanți și un soldat au decedat în urma acestor confruntări.

Regiunea Kashmir, cu o populație majoritar musulmană, este în centrul unei dispute de lungă durată între India și Pakistan, forțele de securitate indiene confruntându-se cu militanții separatiști sprijiniți de Islamabad. India și Pakistan au purtat două războaie pentru controlul regiunii Kashmir. Ambele controlează o parte din regiune, însă au revendicări asupra întregului Kashmir.

Taguri articol


12