Prima victorie “galactică” la Munchen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, semifinale, manşa retur: BAYERN MUNCHEN - REAL MADRID 0-4

Prima victorie “galactică” la Munchen

Sport 30 Aprilie 2014 / 00:00 748 accesări

A zecea partidă jucată de Real Madrid la Munchen în Cupele Europene a adus şi prima victorie pentru “galactici”. Dar ce victorie! Una care a eliminat deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor la fotbal, Bayern Munchen, dubla lui Sergio Ramos din prima repriză, din min. 16 şi 20, după două faze fixe (un corner şi o lovitură liberă), turnând plumb în picioarele jucătorilor pregătiţi de Pep Gurdiola. Trupa lui Carlo Ancelotti a mai înscris o dată până la pauză, prin Cristiano Ronaldo, în min. 34, dar l-a şi pierdut pentru finala de la Lisabona, programată la 24 mai, pe Xabi Alonso, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În ultimul minut al returului de la Munchen, Cristiano Ronaldo a mai lovit o dată şi portughezul a devenit primul jucător care înscrie 16 goluri într-un sezon al UEFA Champions League.

Scor final: Bayern Munchen - REAL MADRID 0-4 (Sergio Ramos 16, 20, Cristiano Ronaldo 54, 90) - în tur: 0-1.



12