Primăriile, reticente faţă de împrumutul de la stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăriile, reticente faţă de împrumutul de la stat

Economie 08 Decembrie 2010 / 00:00 373 accesări

Cu toate că un act normativ dă posibilitatea autorităţilor locale să se împrumute la o dobândă convenabilă de la stat pentru a putea achita datoriile pe care le au către firme, până acum, nicio primărie din judeţul Constanţa nu a luat bani cu împrumut de la Ministerul Finanţelor Publice. Sărăcite din cauza crizei financiare, dar şi a măsurilor de austeritate luate de Guvernul Boc, primăriile sunt reticente când vine vorba de un împrumut în condiţiile în care unele abia îşi pot plăti angajaţii. De altfel, nu s-ar fi ajuns în situaţia ca administraţiile locale să fie datoare la firme dacă acestea ar fi primit banii la timpul potrivit de la bugetul statului pentru proiectele derulate. „Până în prezent, Ministerul Finanţelor nu a virat niciun ban în conturile Trezoreriei Constanţa pentru vreo primărie, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 51/2010”, a declarat trezorierul şef al Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate Publică Constanţa, Laurenţiu Mateizer. Pe de altă parte, directorul executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, Emil Mihăilescu, a afirmat că au existat câteva solicitări din partea unor primării, însă acestea nu s-au concretizat.

DOBÂNDĂ DE 6,25%. Potrivit directorului executiv adjunct al DGFP Constanţa, primăriile mai pot depune documentaţia pentru a obţine astfel de împrumuturi doar până la sfârşitul anului, aşa că acestea ar trebui să se grăbească dacă vor să apeleze la această formă pentru a-şi achita datoriile către firmele care le-au executat lucrări. Pentru a putea lua banii de la Finanţe, spune Mihăilescu, primăriile sau consiliile locale trebuie să solicite administraţiilor financiare eliberarea pentru agenţii economici a unui certificat de atestare fiscală care trebuie să cuprindă creanţele fiscale exigibile existente în sold la 31 martie 2010 şi neachitate până la data eliberării acestora şi care au o valabilitate de 60 de zile de la data eliberării. „În baza acestui certificat fiscal, ce reflectă datoriile respectivelor societăţi la bugetul de stat, unităţile teritoriale vor primi un împrumut de la bugetul de stat cu o dobândă de 6,25%, cu termen de rambursare de maximum cinci ani. Împrumutul care se va acorda în limita sumei de 1.500.000 mii lei va ajunge în contul primăriei, iar aceasta va vira banii direct în contul agenţilor economici la care au datorii. În acest fel, vor fi stinse datoriile agenţilor economici către Fisc”, a spus directorul executiv adjunct al DGFP Constanţa. Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor se calculează o dobândă de întârziere de 0,04 la sută pe zi.



12