Procurorul Niţu nu stă drepţi în faţa lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Numirea procurorilor-şefi, la final

Procurorul Niţu nu stă drepţi în faţa lui Băsescu

Justiție 17 Mai 2013 / 00:00 659 accesări

Odiseea numirii în funcţii a procurorilor şefi ai PICCJ, DNA şi DIICOT a ajuns la final. Practic, a luat sfârşit comedia ezitărilor preşedintelui Traian Băsescu. Cu greu, chinuit şi înghiţind în sec, şeful statului a încercat să explice că Tiberiu Niţu, noul procuror şef al României, are o mulţime de avize pozitive de la CSM primite de-a lungul timpului, doar unul negativ, o eroare nefericită. Acum, Băsescu consideră că Niţu este “o soluţie” şi ca să dovedească asta i-a trasat drept sarcină să afle cine a decis să se tragă la Revoluţie. Bine că nu a vrut să afle unde este Elodia! Solicitarea specială pentru Niţu ar putea fi un atac la adresa lui Ion Iliescu, cel care conducea statul în decembrie 1989.

FĂRĂ TELEVIZOR Premierul Victor Ponta s-a dus la ceremonia de numire a procurorilor şefi ai Parchetelor. El le-a transmis celor şase procurori şefi că au de cercetat oameni care trebuie să răspundă: „Am încredere că veţi aplica legea indiferent de cine este cel vizat şi nu o să mă auziţi vreodată, sper, vorbind de dosare politice. Cred că rolul Parchetului este de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Eu nu vreau să mai văd aşa cum am văzut anul trecut, scene din anii ‘50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară”. În plus, premierul i-a îndemnat să nu se uite la televizor, ci să lucreze la dosarele pe care le au de instrumentat. Ponta a mai spus că „orice modificare a statului procurorilor se va face în sensul întăririi statului de magistrat, al independenţei procurorilor şi nu în sens invers”, atâta timp cât el este premier.

LEGEA PRIMEAZĂ Noul procuror general al României, Tiberiu Niţu, a demonstrat nu se pregăteşte să stea în poziţie de drepţi în faţa lui Băsescu. El a declarat, referitor la dosarele Revoluţiei, pe care Băsescu i le-a plasat în braţe, că nu există pentru acestea o \"aplecare specială\" sau o alta decât cea prevăzută de lege. El a spus că e nevoie de timp pentru analiza cerută de şeful statului. De cealaltă parte, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, le-a transmis procurorilor că trebuie menţinut un standard ridicat în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi contra crimei organizate şi că, în opinia sa, \"nu ne putem permite perioade de relaxare\".

“Proaspeţii” procurori care au primit girul şefului statului

Funcţia de şef al Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) va fi preluată de Laura Codruţa Kovesi, cea de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de Tiberiu Niţu, postul de prim adjunct al procurorului general îi va reveni lui Bogdan Licu, în timp ce Alina Bica va fi procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Codruţ Olaru va fi adjunct al procurorului general al Parchetului şi Elena Hosu va ocupa funcţia de adjunct al procurorului şef al DIICOT.



12