Program de perfecţionare pentru 60.000 de asistenţi medicali

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Program de perfecţionare pentru 60.000 de asistenţi medicali

Sănătate 29 August 2014 / 00:00 781 accesări

Aproximativ 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România, absolvenţi ai învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot participa, începând din această toamnă, la programul de completare şi perfecţionare a formării iniţiale în vederea îndeplinirii cerinţelor minime de formare prevăzute de directivele europene în vigoare, a anunțat, ieri, Ministerul Educației Naționale (MEN). Cel mai important efect al măsurii îl reprezintă facilitarea recunoaşterii automate a acestei calificări în statele membre ale UE, atât pe baza certificatului de revalorizare a competenţelor profesionale (la nivel de învăţământ postliceal), cât şi pe baza diplomei de licenţă de asistent medical generalist, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare (la nivel de învăţământ universitar). Un alt obiectiv urmărit este creşterea calităţii serviciilor de îngrijire din sănătate. Programul va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora. În acest sens, MEN, şcolile postliceale publice de profil, instituţiile acreditate de învăţământ superior şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) pot accesa fonduri europene în termenul de 5 ani de la implementarea acestui program, prevăzut de directiva europeană 2013/55/UE a Parlamentului European. Programul de revalorizare a fost elaborat, la nivel naţional, cu sprijinul experţilor Comisiei Europene şi ai statelor membre. Documentul a fost aprobat prin ordinul comun al MEN şi Ministerului Sănătăţii nr. 4.317/943/2014 şi are avizul OAMGMAMR.



12