Programul anticriză al Guvernului, prezentat în Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul anticriză al Guvernului, prezentat în Parlament

Politică 17 Martie 2009 / 00:00 484 accesări

Camera Deputaţilor a fost ieri gazda dezbaterii publice iniţiate de PNL, cu tema “Programul şi măsurile Guvernului de combatere a crizei economice”, la şedinţă fiind prezent premierul Emil Boc. Practic, cu această ocazie, liberalii au încercat să prezinte soluţia lor pentru ieşirea din criză. Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a atacat actualul Guvern, arătînd că a pierdut trei luni fără să facă nimic pentru stoparea crizei economice, iar acum “se aruncă la picioarele FMI”, căutînd un alibi pentru măsurile de austeritate pe care doreşte să le adopte. A fost apoi rîndul premierului să prezinte programul anticriză anunţat de Guvern încă de la începutul anului, cu măsuri precum pensia socială şi neimpozitarea profitului reinvestit, arătînd că vor fi sprijinite domenii care pot asigura României un avantaj faţă de alte state. Moştenirea grea a Guvernului Tăriceanu, programul de investiţii masive şi reforma aparatului guvernamental au fost cele trei linii directoare ale discursului prezentat de Boc în faţa deputaţilor. Printre domeniile enumerate de şeful Guvernului ca avînd un potenţial ridicat de avantaje în concurenţă cu alte ţări au fost agricultura, turismul, energia şi construcţiile. El a arătat că ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, lucrează deja la un plan pe termen mediu şi lung prin care România să devină un important exportator de produse agricole, şi nu un importator, ca în prezent. Premierul a enumerat măsurile deja anunţate ca fiind incluse în programul anticriză, printre care menţinerea cotei unice de impozitare, capitalizarea CEC şi Eximbank, continuarea şi extinderea programului de casare a maşinilor uzate, modificarea taxei auto, introducerea pensiei sociale minime, îngheţarea salariilor demnitarilor, neimpozitarea profitului reinvestit. El a acuzat fostul Guvern că a acumulat, în 2008, o datorie publică de 6 miliarde euro, că a risipit venituri de 3 miliarde euro obţinute din privatizare, că a atras doar 176 milioane euro din fonduri comunitare (reprezentînd 6% din suma pusă la dispoziţie de către UE) şi că a plătit comisioane de milioane de euro pentru neutilizarea banilor contractaţi de la Banca Europeană pentru Investiţii. Boc a arătat că actuala criză economică şi financiară, care impune aplicarea unor măsuri decisive, poate face României un serviciu prin accelerarea procesului de modernizare a societăţii şi poate reprezenta dieta care pune capăt obezităţii birocratice a statului, cu sau fără FMI. Premierul a amintit că demnitarii nu vor beneficia de majorări salariale în acest an şi a arătat că decizia este expresia unui gest de solidaritate “cu românii”, care trebuie să suporte şi ei, alături de demnitari, consecinţele crizei. Deputatul PD-L Sulfina Barbu a apreciat că dezbaterea iniţiată de PNL pe tema măsurilor anticriză ale Guvernului reprezintă “un spectacol de pantomimă, pus în scenă de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu”. Ea a arătat că liberalul foloseşte momentul de criză pentru a-şi face capital politic în încercarea de a cîştiga conducerea PNL. La rîndul său, deputatul PSD Mircea Duşa a atras atenţia că Guvernul Tăriceanu va rămîne în conştiinţa opiniei publice drept Executivul care a adus criza în România şi cel care şi-a bătut joc de bani şi nu a luat nicio măsură anticriză.



12