Protest al primarilor din ACoR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest al primarilor din ACoR

Administrație 31 Iulie 2008 / 00:00 867 accesări

Pînă pe 3 august, la Neptun se desfăşoară sesiunea extraordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), unde se supun dezbaterii două teme mari: una de natură organizatorică, referitoare la alegerea organelor de control şi de conducere ale Asociaţiei pentru următorii patru ani, iar cea de-a doua, la relaţia dintre comunele României şi administraţia publică centrală. Legat de cea de-a două temă, preşedintele ACoR, Emil Drăghici, a afirmat că actele normative elaborate de administraţia centrală ar trebui să servească interesului comunelor. “Am observat o serie întreagă de legi, ordonanţe, care vin în contradicţie cu interesul coletivităţilor locale“, a adăugat el, fiind deja de notorietate faptul că primarii reclamă descentralizarea unor activităţi fără descentralizarea resurselor financiare. Membrii ACoR reclamă şi salarizarea “total necorespunzătoare“ a primarului şi a întregului personal din administraţia publică locală, în condiţiile în care se doreşte elaborarea unor proiecte destinate accesării fondurilor structurale şi de coeziune. “Nu putem accesa astfel de fonduri cu persoane care sînt plătite cu 600 - 700 de lei“, a declarat Drăghici. Nu în ultimul rînd, în cadrul adunării ACoR s-a discutat despre existenţa unor acte normative referitoare la diminuarea bugetelor locale. “Astfel de măsuri nu duc decît la diminuarea capacităţii administrative şi financiare a unităţilor administrativ - teritoriale. Am semnat în unanimitate un protest referitor la toate aceste probleme ale primarilor pe care îl vom înainta autorităţilor centrale şi în măsura în care nu se vor adopta cele cerute de noi, ne vom adresa şi Congresului Puterilor Locale şi Regionale de la Strasbourg“, a mai spus Drăghici. ACoR a mai atras atenţia, în nenumărate rînduri, asupra salarizării parsonalului din cadrul primăriilor, însă în ciuda promisiunilor de la centru, pînă acum nu s-a adus nicio îmbunătăţire în acest sens. “Sîntem uimiţi de faptul că sîntem la cea de-a treia întîlnire în care am adus în discuţie acest subiect, care nu a avut însă niciun rezultat. La Neptun, la ultima noastră întîlnire cu premierul Tăriceanu, acesta a spus că, pînă la sfîrşitul anului 2007, se va lua măsura reparatorie privind nivelul de salarizare al primarilor“, a afirmat Drăghici. La rîndul său, preşedintele filialei judeţene Constanţa a ACoR, Mariana Gîju, primarul comunei Cumpăna, a declarat că ar trebui să existe o descentralizare financiară, o legislaţie care să prevadă buna funcţionare a serviciilor publice de la nivelul comunelor: “Au fost criticaţi primarii că nu sînt în stare să acceseze fondurile ca să poată rezolva problema infrastructurii în localitate. De fapt, realitatea este cu totul alta: nu poţi să scrii proiecte cu oameni care nu sînt bine pregătiţi, însă nu poţi să ai oameni bine pregătiţi dacă nu sînt plătiţi la nivelul administraţiei publice locale“. La lucrările adunării ACoR participă 12 primari din judeţul Constanţa.



12