Radu Beligan redeschide stagiunea teatrală la Casa de Cultură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu un spectacol de excepţie

Radu Beligan redeschide stagiunea teatrală la Casa de Cultură

Cultură 04 Februarie 2014 / 00:00 916 accesări

Casa de Cultură a Sindicatelor redeschide stagiunea, în acest an, cu spectacole de top, numai în februarie fiind programate patru titluri care constituie pentru public tot atâtea prilejuri de a se reîntâlni cu nume mari ale teatrului românesc.

„LECŢIA DE VIOLONCEL”, LA OFERTĂ Primul spectacol de teatru al anului aduce pe scena Casei de Cultură, joi, de la ora 19.00, un actor de Cartea Recordurilor: maestrul Radu Beligan, care, la cei 95 de ani ai săi, nu a scăpat de emoţiile pe care i le dă unui actor contactul cu scena şi cu publicul. Maestrul Beligan va fi protagonist al spectacolului „Lecţia de violoncel”, scris special pentru el de Mona Radu şi pus în scenă de tânărul regizor Felix Alexa. Din distribuţie mai fac parte fiica sa, Lamia Beligan, Marius Manole şi Tania Popa / Rodica Ionescu.

Deoarece este primul spectacol al anului, iar mulţi constănţeni şi-au manifestat dorinţa de a veni să-l (re)vadă pe maestrul Radu Beligan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Gheorghe Ungureanu, lansează, de astăzi, oferta „doi pe un bilet”. Oferta se adresează elevilor, studenţilor şi pensionarilor şi se aplică în limita celor 50 de locuri disponibile, preţul integral al unui bilet fiind de 100 de lei. În vânzare se mai găsesc şi bilete la preţul de 80 de lei.

Reprezentaţia de la Constanţa a spectacolului „Lecţia de violoncel” a fost programată încă din luna decembrie. Premiera comediei a avut loc pe 14 decembrie 2013, la Teatrul „Metropolis”, chiar de ziua de naştere a maestrului.

„TAKE, IANKE ŞI CADÎR” Faimoşii negustori vecini Take, Ianke şi Cadîr, interpretaţi de Doru Ana, Nicolae Urs şi Ioan Gyuri Pascu, îşi vor disputa atenţia publicului pe 11 februarie, de la ora 19.00, într-un spectacol de neuitat. Comedia „Take, Ianke şi Cadîr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Doru Ana, îi va mai aduce pe scena Casei de Cultură pe actorii: Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Ioana Ancea şi Andrei Roşu. Preţul unui bilet este de 50 de lei.

„MĂSCĂRICIUL” Nicolae Urs se va întoarce la Constanţa pe 15 februarie, de la ora 19.00, însoţit de Horaţiu Mălăele, în „Măscăriciul”, de Anton Pavlovici Cehov. Spectacolul aduce în prim-plan povestea de viaţă a actorului Vasili Vasilici Svetlovidov, interpretat de Mălăele, şi a sufleorului său, Nikita Ivanici, redat de Nicolae Urs. Biletele pentru spectacolul căruia Horaţiu Mălăele îi semnează şi regia se pot achiziţiona de la Casa de Cultură, la preţurile de 40 şi 60 de lei.

„ESCROCI ÎN AER LIBER”... „TRAŞI LA XEROX” Un spectacol-coupe, „Escroci în aer liber” şi „Traşi la xerox”, în regia lui Dan Tudor, este programat pe 24 februarie, de la ora 19.00. „Escroci în aer liber” este o comedie irezistibilă de Ion Băieşu, cu două personaje interpretate de Monica Davidescu şi Dan Tudor, iar „Traşi la xerox” reprezintă o adaptare comică după Vasili Şukşin, cu Ovidiu Cuncea, Afrodita Androne şi Dan Tudor în rolurile principale. Biletele pentru acest spectacol-coupe au preţul de 30 şi 40 de lei.



12