Raportul McLaren dezvăluie dopajul susținut de stat în sportul rus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raportul McLaren dezvăluie dopajul susținut de stat în sportul rus

Sport 09 Decembrie 2016 / 14:59 485 accesări
Richard McLaren a depus mari eforturi ca să arate proporțiile dopajului din sportul rus

Richard McLaren a depus mari eforturi ca să arate proporțiile dopajului din sportul rus

Peste 1.000 de atleţi ruşi care au participat la Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă, precum şi la Jocurile Paralimpice au beneficiat de pe urma unei conspiraţii instituţionale pentru a ascunde teste antidoping pozitive, potrivit raportului McLaren dat publicităţii vineri de către Agenţia Mondială Antidoping. Raportul întocmit de avocatul canadian Richard McLaren oferă mai multe detalii privind dopajul la scară înaltă susţinut de statul rus. Dezvăluirile fac referire la un sistem de acoperire a cazurilor de dopaj, care a funcţionat pe durata Jocurilor Olimpice de vară din 2012 (Londra), a Campionatului Mondial de atletism din 2013 (Moscova) şi a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 (Soci).

Potrivit documentelor prezentate de Agenţia Mondială Antidoping (WADA), peste 30 de sporturi, inclusiv fotbalul, au fost implicate în muşamalizarea unor probe antidoping pozitive. Una dintre metodele folosite ar fi fost schimbarea probelor de urină, practică des uzitată în cadrul laboratoarelor antidoping din Moscova.

„Avem toate datele pentru a confirma o muşamalizare a cazurilor de dopaj care datează cel puţin din 2011 şi a continuat după Jocurile Olimpice de la Soci. A fost o acoperire a dovezilor, care a evoluat de la haos la o conspiraţie instituţionalizată şi disciplinată pentru câştigarea medaliilor. Este un fenomen de dopaj la o scară fără precedent şi avem dovezi în acest sens. Peste 500 de teste pozitive au fost declarate negative, care implicau sportivi cunoscuţi, de nivel înalt. Acele teste pozitive erau falsificate automat şi rapid. Rusia a câştigat 24 de medalii de aur, 26 de argint şi 32 de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, dar niciun sportiv rus nu a fost testat pozitiv. Totuşi, echipa Rusiei a corupt acele Jocuri la o scară largă, iar anvergura fenomenului probabil că nu va fi stabilită niciodată. Dorinţa de a cuceri medalii a depăşit moralul colectiv, normele de etică şi valorice olimpice de fair-play. De foarte mulţi ani, ideea de competiţie sportivă a fost deturnată pe neştiute de către Rusia. Antrenorii şi sportivii au evoluat pe un teren incorect, nu a existat echitate. Suporterii şi spectatorii au fost păcăliţi şi este timpul ca această înşelătorie să înceteze”, a declarat Richard McLaren în cadrul unei conferinţe de presă.

Primul raport McLaren, oferit publicităţii în iulie, a dezvăluit fenomenul de dopaj susţinut de stat în sportul din Rusia. Moscova ar fi ascuns sute de teste antidoping pozitive în mai multe discipline sportive, înaintea Jocurile Olimpice de la Soci. În urma publicării raportului, mai mulţi sportivi din Rusia au primit interdicţie de a participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din luna august a acestui an.

Deşi atleţii şi halterofilii ruşi nu au avut drept de participare la Rio, Comitetul Internaţional Olimpic a refuzat să instituie o suspendare generală pentru toţi sportivii din Rusia, lăsând federaţiile internaţionale să decidă asupra eligibilităţii sportivilor de a concura.

Reamintim că, miercuri, Comitetul Internațional Olimpic a luat decizia de a prelungi până la „noi ordine” măsurile provizorii luate împotriva Rusiei în luna iulie, după publicarea raportului McLaren.

Citește și:

CIO prelungește măsurile luate împotriva Rusiei în luna iulie

Taguri articol


12