Regizorul Cosmin Chivu, nominalizat la „Drama League”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regizorul Cosmin Chivu, nominalizat la „Drama League”

Cultură 08 Mai 2014 / 00:00 640 accesări

Regizorul Cosmin Chivu, stabilit la New York din anul 2000, a fost nominalizat la prestigioasele premii americane Drama League, pentru piesa „The Mutilated”, de Tennessee Williams. „Această nominalizare vine într-un moment foarte interesant şi cred că este un indiciu că piesele lui Tennessee Williams scrise în ultima perioadă a carierei sunt, în cele din urmă, recunoscute şi luate în serios aici, în America”, a spus a declarat Cosmin Chivu. Ceremonia de decernare a premiilor Drama League va avea loc pe 16 mai, la hotelul Marriott din Times Square.

Pusă în scenă la teatrul The New Ohio din New York, în noiembrie - decembrie 2013, şi avându-le în distribuţie pe Mink Stole şi Penny Arcade, „The Mutilated” a fost prezentată publicului pentru prima dată după aproape 40 de ani de la prima montare. Decorurile au fost concepute de Anka Lupeş, scenografă de origine română care, în prezent, trăieşte la New York. „The Mutilated”, de Tennessee Williams s-a jucat cu casa închisă pentru şase săptămâni şi s-a bucurat de un mare succes de presă, incluzând cronici pozitive în „The New York Times”, „Time Out”, „The Huffington Post” şi „Theatermania”.

Premiile Drama League sunt acordate anual producţiilor Broadway şi Off Broadway, pentru patru categorii de spectacole. Spectacolul lui Cosmin Chivu este nominalizat la categoria „Best Revival”.

Cosmin Chivu este directorul departamentul de actorie şi regie la Universitatea Pace Performing Arts, New York. El este absolvent al Institutului de Teatru „George Enescu” din Iaşi, promoţia 1996 şi deţine un masterat în regie la Actors Studio Drama School din New York.

Taguri articol


12