Restricţii de circulaţie pe DJ 223, între Hanul Morilor şi Seimenii Mari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Restricţii de circulaţie pe DJ 223, între Hanul Morilor şi Seimenii Mari

Politică 11 Octombrie 2006 / 00:00 1749 accesări

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) va restricţiona accesul autovehiculelor grele pe drumul judeţean 223 (Saraiu – Cernavodă), între Hanul Morilor şi intersecţia cu drumul comunal 61 (extravilan Seimenii Mari). Măsura a fost adoptată ca urmare a faptului că intensificarea traficului greu a deteriorat grav carosabilul în zona Văii Zavalu, între localităţile Capidava şi Dunărea. DJ 223 a avut de suferit în primăvara acestui an, în urma inundaţiilor din zona Rasova, însă, pînbă la această dată, potrivit directorului RAJDP, Vasile Moldovanu, Guvernul a omis să aloce vreun leu pentru remedierea pagubelor. “Din punctul meu de vedere, acest drum este mort în zona Rasova”, a declarat Vasile Moldovanu.

Începînd de mîine, 12 octombrie, autovehiculele şi autospecialele cu greutate mai mare de 8 tone nu mai au voie să circule pe drumul judeţean, mai exact pe tronsonul specificat mai sus, pînă la reabilitarea acestuia. Vasile Moldovanu a mai declarat că, pentru evitarea accidentelor rutiere, viteza maximă admisă pentru autovehiculele care pot circula pe sectorul de drum cuprins între Capidava şi Dunărea va fi restricţionată la 10 km/h.

Taguri articol


12