Reuters: România, paralizată de criza guvernamentală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reuters: România, paralizată de criza guvernamentală

Eveniment 24 Ianuarie 2007 / 00:00 613 accesări

Cunoscuta agenţie de presă Reuters a ajuns la o concluzie care nu ne face deloc cinste: “Guvernul României este în pragul unui colaps, la numai trei săptămîni după intrarea în UE, punînd în pericol speranţele ţării de a obţine beneficii rapide în urma aderării”. Agenţia consideră că ţara noastră riscă izolarea în rîndul celor 27 de membri ai Uniunii, în cazul în care coaliţia de centru aflată la conducere se va destrăma, iar reformele vor stagna, în special cele referitoare la combaterea corupţiei. "Întrebarea este dacă ţara mai este guvernată", a declarat, la Bucureşti, un diplomat al unui stat membru UE. Preşedintele şi primul ministru sînt implicaţi într-o luptă a ambiţiilor care, potrivit analiştilor, a condus la un blocaj politic. În opinia reporterilor Reuters, Băsescu “pare hotărît să forţeze înlăturarea lui Tăriceanu“: “Premierul Călin Popescu Tăriceanu refuză însă să cedeze, adîncind diviziunile dintre cele mai importante două partide aflate la guvernare, care au legături cu cei doi politicieni“. Reuters apreciază că miza este mare pentru România, care trebuie să modernizeze administraţia publică ineficientă, pentru a putea absorbi fondurile europene în valoare de mai multe miliarde de euro şi a sprijini companiile şi sectorul agricol să concureze pe piaţa comunitară. Observatorii avertizează că autorităţile de la Bucureşti fac eforturi să definească strategia post-aderare şi trebuie să relanseze reformele în justiţie. "Nu sînt vizionari, improvizează. Nu sînt pregătiţi să meargă la Bruxelles şi să negocieze. Strategia post-aderare este întîrziată şi au nevoie să decidă ce vor", a susţinut diplomatul citat de Reuters. Agenţia notează că actuala criză, definită de presă drept "un război total" sau "sinucidere în grup", s-a declanşat după ce Băsescu l-a acuzat pe Tăriceanu că a încercat să influenţeze justiţia într-o anchetă privind privatizări în sectorul energetic. Premierul, aflat la conducerea PNL, l-a acuzat în schimb pe Băsescu de implicare în acorduri dubioase în domeniul infrastructurii, folosindu-se de poziţia de preşedinte. Ambii politicieni neagă însă că ar fi comis vreo ilegalitate. Reuters mai arată că alianţa de centru a fost apreciată pentru reformarea justiţiei, marcată de corupţie, prin introducerea unor mecanisme care să îi asigure independenţa, precum şi a unui sistem de verificare a politicienilor, pentru reducerea traficul de influenţă. Potrivit indicelui de percepţie a corupţiei calculat de Transparency International, ţara noastră este încă cel mai corupt stat membru al UE.



12