Rezidenţii, în aşteptarea burselor care le rotunjesc veniturile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Speranţe în această lună

Rezidenţii, în aşteptarea burselor care le rotunjesc veniturile

Sănătate 04 Martie 2014 / 00:00 637 accesări

Exodul medicilor tineri din România este de neoprit, în condiţiile în care salariile sunt, în opinia lor, umilitoare, de nici 300 de euro. La această problemă se adaugă şi lipsa de respect a salariatului în halat alb, dar şi lucrul în spitale fără dotări, fără medicamente şi materiale sanitare. Iar speranţele de mai bine într-o ţară membră a UE se tot lasă aşteptate. Din acest an, guvernanţii au promis o creştere a veniturilor medicilor la început de drum, prin acordarea unor burse în sumă de 670 de lei. Venitul unui rezident ar ajunge astfel, în medie, la puţin peste 400 de euro. Bursa ar fi trebuit să ajungă în buzunarele medicilor încă din a doua decadă a lunii februarie, potrivit ministrului liberal de atunci al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „Am tot sperat. Ne-am verificat cardurile, dar nu am primit nicio bursă. Am aflat că am putea să le primim în primele zile ale lui martie. Mai aşteptăm. Ne dorim ca promisiunile făcute să fie respectate”, a spus un rezident în anul II, salariat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Tinerii nu-şi pierd speranţa. Ei îşi doresc să fie respectaţi, să nu fie minţiţi. „Trăiesc, totuşi, cu speranţa că nu au fost doar promisiuni şi atât”, a spus un alt rezident în anul I, salariat al SCJU. MS le-a promis că banii vor fi acordaţi după 1 martie. Precizăm că Ordonanţa de Urgenţă nr. 103, din noiembrie 2013, prevede că, începând cu 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi vor primi o bursă de 670 de lei lunar, din partea statului. În cazul în care nu vor primi bursele promise, din ţară sunt deja semnale că medicii vor să acţioneze în instanţă guvernanţii, întrucât, în opinia lor, legea nu este respectată. Reamintim că MS anunţase că bursa va fi alocată din 1 martie, retroactiv din ianuarie, urmând ca, din 15 martie, medicii să primească a doua bursă, pe februarie. În evidenţele MS sunt aproximativ 12.500 de medici rezidenţi.



12