Rezultate finale BEC - Update

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rezultate finale BEC - Update

Politică 29 Mai 2014 / 11:18 346 accesări

Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut, în urma alegerilor de duminică, 16 mandate în PE, PNL - 6 mandate, PDL - 5 mandate, UDMR - 2 mandate, PMP - 2 mandate, iar Mircea Diaconu un mandat, potrivit rezultatelor finale, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ. Muhuleț a precizat că astăzi după-amiază BEC va înmâna și certificatele de europarlamentar candidaților care au obținut mandate în PE, după care BEC se desființează. Astfel, au obținut mandate în PE: Corina Crețu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu, Viorica Dăncilă, Ionel Sorin Moisă, Victor Boștinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Frunzulică, Constantin Rebega, Ana Claudia Țapardel, Andi Lucian Cristea din partea Alianței PSD-UNPR-PC, Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig de la PNL, Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda de la PDL, Iuliu Winkler, Csaba Sogor de la UDMR, Cristian Preda, Siegfried Mureşan de la PMP și Mircea Diaconu.

Update - În urma scrutinului pentru Parlamentul European, Alianţa electorală PSD-UNPR-PC a întrunit 2.093.234 de voturi, PNL - 835.531 de voturi, PDL - 680.853 de voturi, candidatul independent Mircea Diaconu - 379.582 de voturi, UDMR - 350.689 de voturi, iar PMP - 345.973 de voturi. Celelalte formaţiuni politice care au propus candidaţi la alegerile de duminică, precum şi restul candidaţilor independenţi nu au întrunit pragul electoral de 5% pentru a li se atribui mandate în PE. În ziua scrutinului pentru Parlamentul European s-au prezentat la urne 5.911.794 de cetăţeni cu drept de vot, din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în cele speciale - 18.221.061. Pe liste suplimentare au votat, duminică, 689.371 de alegători. Potrivit procesului verbal încheiat de Biroul Electoral Central privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile europarlamentare, 345.011 voturi au fost declarate nule.



12