Roşia Montană, între secretomanie şi deturnări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Roşia Montană, între secretomanie şi deturnări

Eveniment 01 Octombrie 2013 / 00:00 540 accesări

Proiectul Roşia Montană a stârnit, la propriu, o adevărată isterie naţională. Părerile sunt împărţite când este vorba despre acest subiect. Pentru a analiza toate problemele pe care le ridică publicului exploatarea de acolo şi pentru a asculta toate părţile implicate în proiect, a fost creată Comisia specială a Parlamentului. Astfel a apărut şi necesitatea de a chema la audieri cele două servicii secrete importante ale României, SRI şi SIE, adică spionajul intern şi spionajul extern, pentru a afla o serie de informaţii, confirmări sau infirmări asupra unor supoziţii ce frământă opinia publică internă şi externă.

INFORMĂRI SECRETE Dacă directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a informat că în subiectul Roşia Montană au fost implicate guverne străine, entităţi şi mijloace de presă, George Maior, directorul SRI, a declarat că Serviciul a trimis, în perioada 1999 - 2013, peste 500 de informări privind acest proiect factorilor de decizie. El a arătat că informările au cuprins şi „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare, de altfel legitime“ pe acest subiect. Mai mult, Maior a arătat că, prin complexitatea şi implicaţiile majore, din punct de vedere economic şi social, de mediu şi patrimoniu, Roşia Montană constituie „o problemă de securitate naţională”, însă instituţia pe care o conduce nu se poate pronunţa asupra oportunităţii implementării proiectului. După ce a admis că SRI a supravegheat îndeaproape mişcările de protest împotriva proiectului de la Roşia, Maior s-a ridicat şi a plecat grăbit din sală, evitând să dea mâna, întinsă politicos, cu deputatul Georgian Pop, preşedintele Comisiei parlamentare de supraveghere a activităţii SRI, prezent la audieri. Şi, cum pe subiect nu se putea ca vocea „neutrului” şef al statului să nu se facă auzită, el a susţinut că în Bucureşti există „un protest curat” şi la Roşia Montană unul „fabricat”?! În replică, premierul Victor Ponta a apreciat că „nimeni nu se pricepe mai bine la murdăriile din proiectul Roşia Montană“ decât preşedintele Băsescu.

GREU DE DESFIINŢAT Au urmat apoi la audieri ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. Dacă acesta din urmă a spus că ministerul pe care îl conduce a emis un aviz de legalitate a proiectului, întrucât nu încalcă niciun text de lege, ministrul Şova a arătat că RMGC ar putea acţiona statul român în judecată, la o Curte de Arbitraj, pentru a-i cere să elibereze avizul pentru începerea exploatării. El spune că desfiinţarea contractului Roşia nu este posibilă decât în ipoteza în care apare o culpă a RMGC sau Gabriel Resources. În toată această nebunie, vicepreşedintele comisiei speciale, senatorul Haralambie Vochiţoiu (PP-DD), susţine că are informaţii conform cărora RMGC ar fi transportat 150.000 tone de material minier în Canada, pentru procesare. Compania neagă cifrele, dar admite că a dus niscaiva cantităţi pentru a fi testate, însă nu în Canada, ci în Australia. De cealaltă parte, un inginer pe nume Gheorghe Manea s-a aplecat asupra studiului de impact al firmei RMGC şi a explicat, cu lux de amănunte, ce ar urma să se întâmple în urma exploatării aurului. El a reclamat faptul că nu vorbeşte nimeni despre anumiţi compuşi ce urmează a fi folosiţi şi care ar fi un adevărat pericol pentru mediul înconjurător. Manea a susţinut că, în ciuda a ceea ce se spune, comuna Roşia nu este una săracă, în condiţiile în care există terenuri arabile, animale, păşuni, însă acestea aşteaptă să fie exploatate.



12