Rusia ar fi propus Poloniei împărțirea Ucrainei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eterna... scenarită

Rusia ar fi propus Poloniei împărțirea Ucrainei

Externe 22 Octombrie 2014 / 00:00 472 accesări

Revista americană ”Politico” a publicat un interviu exploziv cu fostul ministru polonez de Externe Radoslaw Sikorski, care urmează să preia președinția Consiliului European, ale cărui afirmații au inflamat și mai mult imaginația politicienilor din ambele tabere, pro-Kiev și pro-Kremlin, în conflictul din Ucraina. Radoslaw Sikorski a declarat că Putin i-a spus premierului polonez, Donald Tusk, în cursul unei vizite la Moscova, în 2008, că ”Ucraina este o ţară artificială, Liov este un oraş polonez şi de ce să nu rezolvăm asta împreună”. ”Ştiam cum gândesc de ani de zile. Putin a vrut ca noi să devenim participanţi în această împărţire a Ucrainei. Din fericire, Tusk nu a răspuns. Ştia că este înregistrat”, a mai spus Sikorski. Fostul şef al diplomaţiei poloneze a mai declarat că actualul război civil din estul Ucrainei, în care forţe guvernamentale luptă împotriva rebelilor pro-ruşi susţinuţi de Moscova, a început, de fapt, încă din 2008. ”La Summitul NATO de la Bucureşti, în acel an, Putin a susţinut primul său discurs în care a afirmat că Ucraina este o ţară artificială şi că cea mai mare parte din aceste pământuri aparţin istoric Rusiei”.

”Politico” scrie în acest material semnat de Ben Judah şi intitulat ”Lovitura lui Putin. Cum s-a folosit liderul rus de criza din Ucraina pentru a-şi consolida dictatura” că ”serviciile ucrainene de informaţii indică faptul că agenţi operativi ruşi au început să vină în Crimeea din 2012, posibil chiar din 2010”, evocând, totodată, faptul că agenţi ai Kremlinului au discutat deschis planuri de anexare a peninsulei ucrainene în vara lui 2013. Sikorski afirmă că intenţiile Rusiei cu privire la Crimeea au început să-l alarmeze în 2011 şi 2012, când Putin a început să viziteze festivaluri ale unor grupuri de motociclişti ruşi în peninsulă. Însă semnalul de alarmă a fost tras la Ministerul polonez de Externe în vara lui 2013. ”Am aflat că Rusia făcea calcule pe care provincii ar fi rentabil să pună mâna”, afirmă Sikorski, care susţine că Varşovia şi-a dat seama că Kremlinul considera că ar fi profitabil să anexeze regiunile Zaporoje, Dnipropetrovsk şi Odesa, evaluând că zona Donbas, controlată în prezent de rebeli pro-ruşi, nu ar fi profitabil să fie încorporată în Rusia. ”Dar, în timp ce făceau deja calcule despre cum să pună mâna pe Crimeea, ca să-l şantajeze pe fostul preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, ştiu din conversaţiile şi întâlnirile mele cu Ianukovici că acesta voia să accepte Acordul de Asociere cu UE. Însă în noiembrie 2013 s-a întâmplat ceva, ceva s-a rupt. Pe baza conversaţiilor noastre, cred că Putin i-a spus ceva la Soci. Cred că Putin l-a şantajat pe Ianukovici: acum ştim că se scoteau săptămânal bani furaţi de la bugetul ucrainean, într-un transfer de fonduri. Şi cred că i-a spus: ”Nu semna Acordul de Asociere, altfel luăm Crimeea”. De asta a cedat”, a adăugat Sikorski.

PERSPECTIVĂ SUMBRĂ Sikorski se teme că ruşii pur şi simplu nu pot accepta existenţa Ucrainei ca naţiune. ”Dar dacă vor să meargă împotriva naţionalismului ucrainean, ei bine, n-au decât. Rusia va afla că Ucraina chiar este o naţiune şi că poate înfrunta o situaţie de război de partizani. Ruşii pot lua întregul teritoriu al Novorusiei uşor, dar vor avea în coaste o Ucraină care se va înarma, care va fi văzută de întreaga lume ca adevărata Ucraină, iar o parte considerabilă a populaţiei va susţine Ucraina adevărată. Pot câştiga bătălia. Dar ca să deţii controlul asupra acestui teritoriu enorm va fi nevoie de o forţă de 200.000 până la 300.000 de trupe şi un angajament pe zece ani. Şi nu-l vor putea susţine fără o mobilizare naţională permanentă. Putin este un jucător de jocuri de noroc. Are un simţ redus al pericolului. Va urmări aceste mize, pentru că adevăratul pericol pentru Putin este viaţa sa. Nu poate părăsi Kremlinul. Odată ce-ai vărsat sânge, odată ce-ai bombardat apartamente, odată ce-ai trimis escadroane ale morţii în străinătate, odată ce-ai avut Georgia, Ucraina, toate aceste mame şi toate aceste cadavre de militari eliminați în războaie secrete... nu poţi renunţa”.

Acum, Radoslaw Sikorski pare să nege unele dintre comentariile explozive pe care le-a făcut pentru revista americană ”Politico”, relatează postul Radio Polonia. ”Interviul cu ”Politico” nu a fost autorizat, iar unele dintre cuvintele pe care le-am spus au fost suprainterpretate”, a scris fostul ministru polonez de Externe într-un mesaj, luni seara, pe Twitter. Între timp, Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului a catalogat afirmațiile din interviu drept... prostii. Ben Judah, jurnalistul care l-a intervievat pe Sikorski, a declarat că nu este sigur la ce s-a gândit Sikorski când a spus că unele dintre comentariile sale au fost suprainterpretate. Jurnalistul a amintit totodată că, în SUA, jurnaliştilor nu li se cere să autorizeze un interviu înainte să fie publicat, aşa cum li se cere, teoretic, în Polonia.

Taguri articol


12