Rusia va considera ţinte prioritare ţările europene care vor găzdui sisteme antirachetă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rusia va considera ţinte prioritare ţările europene care vor găzdui sisteme antirachetă

Externe 16 Aprilie 2015 / 15:31 276 accesări

Ţările europene care vor găzdui sisteme antirachetă ale NATO vor fi ţinte prioritare ale Rusiei, avertizează generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse. "Puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit obiective prioritare ale reacţiei militare a Rusiei", atrage atenţia Valeri Gherasimov, potrivit Wall Street Journal, explicând că sistemele antibalistice care vor fi montate în România şi Bulgaria reprezintă o ameninţare pentru ţara sa. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a confirmat că planurile Statelor Unite de a instala sisteme antirachetã în ţări europene continuă să fie o sursă de "preocupare gravă" pentru Rusia. "Programul american de apărare antirachetă rămâne o sursă de preocupare gravă. Considerăm aceste acţiuni parte a unui proiect global de a crea riscuri pentru forţele strategice ruse, perturbând echilibrul strategic şi securitatea la nivel regional", a afirmat Lavrov, citat de site-ul agenţiei Sputnik.



12