Săgeata îşi joacă ultima şansă de menţinere în Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mâine seară, pe stadionul “Farul”

Săgeata îşi joacă ultima şansă de menţinere în Liga 1

Sport 20 Mai 2014 / 00:00 616 accesări

Au mai rămas 90 de minute din această ediţie de campionat pentru Săgeata Năvodari, echipă aflată în pericol de a retrograda după un singur sezon petrecut pe prima scenă a fotbalului românesc. Evoluţiile oscilante din acest sezon au dus la clasarea pe locul 17 înaintea ultimei etape, năvodărenii având astfel şanse minime de salvare de la retrogradare. S-au pierdut puncte importante în confruntările cu echipele Corona Braşov (0-0 - în deplasare) şi Ceahlăul Piatra Neamţ (0-2 - pe teren propriu) în retur, care în acest moment ar fi situat echipa pregătită de Cătălin Anghel într-o zonă liniştită a clasamentului. Miercuri seară, de la ora 21.00, pe stadionul “Farul” din Constanţa, Săgeata Năvodari va întâlni în ultima rundă pe CFR Cluj. Un meci cu importanţă vitală doar pentru constănţeni, în timp ce singura miză a ardelenilor este diferenţa de bani pe care ar urma să o încaseze din drepturile TV, în funcţie de locul ocupat la final, 5 sau 6.

„CFR va juca cu prima echipă. Sunt convins că îşi doresc să încheie bine campionatul, mai ales că traversează şi o perioadă bună. Şansele noastre de salvare sunt mici, dar ni le vom juca până la capăt. Avem, din păcate, şi mulţi indisponibili, accidentaţi, dar, indiferent cine va juca, trebuie să dea totul pe teren”, a declarat antrenorul Cătălin Anghel.

Pentru meciul cu CFR, conducerea clubului Săgeata Năvodari a decis ca intrarea spectatorilor să fie gratuită.



12