Salariul mediu net a scăzut, în ianuarie, cu 9%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În comparaţie cu decembrie 2008

Salariul mediu net a scăzut, în ianuarie, cu 9%

Social 10 Martie 2009 / 00:00 617 accesări

Cîştigul salarial mediu net a fost, în ianuarie, de 1.355 lei, în scădere cu 9% faţă de decembrie anul trecut, cînd au fost acordate prime ocazionale ori s-au realizat producţii mai mari, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Cîştigul salarial mediu nominal brut a fost, în ianuarie, de 1.839 lei, cu 9,1% mai mic faţă de luna precedentă, arată reprezentanţi ai INS. Valorile cele mai mari ale cîştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3.272 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (757 lei). În luna ianuarie, comparativ cu luna precedentă, în majoritatea activităţilor economice, nivelul cîştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decît în decembrie 2008, cînd s-au acordat prime ocazionale (pentru sărbătorile de iarnă, prime de vacanţă sau al 13-lea salariu) ori s-au realizat producţii mai mari, precizează INS. Astfel, cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în activităţile de fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă. Scăderi ale salariului cuprinse între 20% şi 22% s-au înregistrat în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică, captarea, tratarea şi distribuţia apei. În agricultură salariul mediu net a scăzut cu 6,7% comparativ cu luna precedentă. Scăderi între 15% şi 20% au fost raportate la activităţile de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale, cercetare-dezvoltare, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, administraţie publică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. Pe de altă parte, creşteri ale cîştigului salarial mediu au fost înregistrate în activităţile de învăţămînt (4,7%) şi sănătate şi asistenţă socială (2,1%), dar şi pentru plata în funcţie de contracte ori de realizări în activităţile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (4,6%) şi, respectiv, transporturi aeriene (1,3%). Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, cîştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,9%. Indicele cîştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a înregistrat o creştere cu 5,8%. Indicele cîştigului salarial real pentru ianuarie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele cîştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 89,9%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele cîştigului salarial real a fost de 125,3%, cu 14,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2008. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale cîştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).

INS menţionează că, începînd cu ianuarie 2009, cercetarea statistică se realizează conform noii Clasificări a Activităţilor din Economia Naţională (CAEN Rev.2), armonizată cu clasificarea europeană în domeniu. Eşantionul cercetării statistice cuprinde 24.000 de unităţi economico-sociale. Unităţile din sectorul bugetar (administraţie publică, învăţămînt, sănătate şi asistenţă socială) sînt cuprinse exhaustiv în cercetare. Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu 4 salariaţi şi peste, care acoperă 99,69% din numărul total de salariaţi din acest sector, prin extinderea rezultatelor estimîndu-se populaţia totală a unităţilor respective. Numărul salariaţilor din unităţile economice excluse din cercetare (0-3 salariaţi) reprezintă aproximativ 7,92% din totalul angajaţilor din sectorul economic.



12