S-au epuizat stocurile de vaccin antigripal!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa. Imunizări până la ultima doză

S-au epuizat stocurile de vaccin antigripal!

Sănătate 16 Decembrie 2010 / 00:00 441 accesări

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa a primit, luna trecută, de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare “Cantacuzino”, prima tranşă de vaccin antigripal trivalent, de aprox. 55.000 doze, pentru a le distribui cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare, în vederea imunizării, cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Vaccinarea, la nivelul judeţului nostru, s-a derulat fără probleme, în prezent stocurile de vaccin antigripal fiind epuizate, potrivit directorului executiv al DSPJ, dr. Constantin Dina. “Am informaţii de la medicii de familie că au terminat toate dozele, astfel că stocurile au fost epuizate. Cel mai probabil, campania de vaccinare antigripală va fi reluată în ianuarie 2011, atunci când vom primi şi cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal”, a explicat reprezentantul Ministerului Sănătăţii (MS) în teritoriu. Au fost şi vor fi vaccinate persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special cu boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat etc., copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medico-sanitar, gravide, asistaţi din instituţii de ocrotire, conform recomandărilor specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. “Urmează să mai fie distribuite judeţului nostru alte 100.000 de doze de vaccin”, a declarat directorul executiv al DSPJ, dr. Constantin Dina. În acest sezon sunt alocate 1,3 milioane de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Medicii MS recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu schimbări frecvente de temperatură, să asculte recomandările, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze.



12