Şchiopu va fi indisponibil cel puţin cinci luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şchiopu va fi indisponibil cel puţin cinci luni

Sport 18 August 2009 / 00:00 741 accesări

Revenit în această vară în lotul Farului, după opt luni de absenţă, cauzată de un conflict cu vechea conducere a clubului, Cristian Şchiopu nu a apucat să joace decît un meci oficial pentru gruparea de pe litoral în actualul sezon al Ligii a II-a. Veteranul constănţean s-a accidentat grav, în min. 24 al partidei de la Giurgiu, disputată duminică, în prima etapă, şi a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la spitalul din localitate. Medicii i-au recomandat un consult de specialitate, iar fundaşul în vîrstă de 35 de ani a fost, ieri, la Bucureşti, împreună cu directorul general al FC Farul, Mircea Crainiciuc. Verdictul a fost însă unul dur, care poate însemna finalul carierei de fotbalist. Şchiopu a suferit o ruptură a tendonului rotulian al genunchiului drept şi va lipsi cel puţin cinci luni de pe teren. “Din păcate, pentru mine s-a terminat acest tur de campionat. Deocamdată, doctorul mi-a confirmat că este vorba despre o ruptură a tendonului rotulian, dar s-ar putea să fie şi mai grav. Săptămîna viitoare, cînd se va dezumfla genunchiul, voi face un RMN pentru a vedea dacă au fost afectate şi ligamentele. Tot atunci, se va hotărî şi dacă este nevoie de operaţie. Pentru moment, genunchiul mi-a fost imobilizat într-o atelă ghipsată”, a spus Şchiopu, care a găsit puterea de a se bucura pentru victoria obţinută de Farul la Giurgiu: “Îmi pare rău că nu pot să-mi ajut echipa, dar este foarte important că am pornit cu dreptul. Eu am avut ghinion, însă băieţii au pornit cu dreptul. Victoria ne dă încrederea de care aveam nevoie şi sper că vom promova, indiferent dacă voi reveni sau nu pe teren în acest sezon”. “Îmi pare rău pentru Cristi, mai ales că mă bazăm mult pe el în acest sezon. El era liantul dintre mine şi echipă. Cînd îşi va reveni, îi voi da o şansă. Dacă nu va mai juca, îl voi ajuta să rămînă alături de noi, ca secund sau ca director sportiv. Am vorbit deja cu cei din conducerea clubului în acest sens, pentru că este un jucător care a evoluat mult timp la Farul”, a spus antrenorul Marius Şumudică.

Premieră pentru Cosmin Matei

Internaţionalul de juniori Cosmin Matei a fost surpriza Farului în prima etapă, mijlocaşul în vîrstă de 18 ani reuşind să marcheze de două ori în poarta Dunării Giurgiu. “Sincer, nici eu nu mă aşteptam să marchez. De obicei, eu sînt pasator, nu finalizator, dar de această dată mi-a ieşit de două ori. Nu am înscris două goluri niciodată, nici măcar la juniori. În prima repriză nu prea ne-a mers jocul, dar după pauză a fost mai bine”, a declarat eroul grupării de pe litoral. “Ne-a fost destul de greu să ne obişnuim cu ora de disputare a meciului, dar şi cu căldura. Important este totuşi că am debutat cu o victorie, care ne dă liniştea necesară pentru a pregăti meciul cu Chiajna”, a adăugat fundaşul Florin Pătraşcu.

Elevii lui Şumudică au revenit ieri după-amiază la antrenamente, după o singură zi liberă. Pentru partida din etapa a doua, împotriva celor de la Concordia Chiajna, vineri, de la ora 19.00, tehnicianul constănţean nu-l va avea la dispoziţie pe Cosmin Paşcovici, care a efectuat doar alergări uşoare din cauza unor unor dureri la gamba piciorului stîng.



12