Scriitorii dobrogeni se pregătesc de alegeri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scriitorii dobrogeni se pregătesc de alegeri

Cultură 21 Septembrie 2013 / 00:00 460 accesări

A mai rămas o săptămână până la Adunarea Generală a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR), în vederea alegerilor pentru un nou mandat. Până acum, pe site-ul oficial al USR Dobrogea a fost postată o singură candidatură la preşedinţia filialei, cea a poetei Emilia Dabu, precum şi o invitaţie de participare adresată, zilele trecute, membrilor ei şi semnată de Comitetul Filialei Dobrogea a USR şi de preşedintele Cristina Tamaş. În anunţ se menţionează că sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 14.00, în amfiteatrul AB1, Biblioteca Universitară din bulevardul Mamaia nr. 126, se vor vota: preşedintele USR, preşedintele Filialei Dobrogea şi Comitetul Filialei.

Pe ordinea de zi se află, printre altele, Raportul cu privire la activitatea Filialei în perioada 2009-2013, prezentat de actualul preşedinte, prezentarea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al USR, a candidaturilor şi proiectelor manageriale pentru funcţia de preşedinte al Filialei Dobrogea, luări de cuvânt, propuneri de proiecte şi de activităţi. Scriitorii membri ai filialei care doresc să-şi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte sunt rugaţi, în vederea tipăririi din timp a buletinelor de vot, să-şi trimită opţiunea şi proiectul managerial, pentru a-l putea afişa pe site, pe adresa cristina_tamas2003@yahoo.com.

O SINGURĂ PLATFORMĂ-PROGRAM Deocamdată, singura platformă-program este cea a Emiliei Dabu, membră a USR Dobrogea din anul 1998. În articolul său de candidatură, poeta propune o serie de măsuri menite să revitalizeze filiala scriitorilor de la mare. De asemenea, aceasta atinge şi un punct sensibil, şi anume, vizibilitatea USR Dobrogea în ultimii ani. „Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Dobrogea a fost şi este marcată de o criză profundă, fapt recunoscut, în Raportul de activitate pe anii 2009-2013, de către preşedintele USR, Nicolae Manolescu, care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la filiala dobrogeană, incluzând-o în seria exemplelor negative, printre „filialele care n-au avut, practic, nicio activitate, cum ar fi cele de la Constanţa şi Chişinău”. Putem înlătura această imagine doar dacă ne vom implica în adoptarea unor măsuri care să pună în mişcare filiala şi să susţinem ferm o nouă viziune: un angajament total al preşedintelui de filială, dublat de performanţă maximă, printr-o comunicare deschisă, bazată pe principiul transparenţei în luarea tuturor deciziilor”, menţionează Emilia Dabu.

Rămâne de văzut dacă vor mai fi făcute publice şi alte candidaturi, dat fiind faptul că au mai rămas doar câteva zile până la alegeri. Sunt voci din cadrul filialei care spun că vor intra în cursa pentru preşedinţie, pe ultima sută de metri, şi alţi scriitori dobrogeni importanţi.



12