Se amână aplicarea CAS pentru drepturile de autor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cel puţin până în 2012

Se amână aplicarea CAS pentru drepturile de autor

Social 10 Februarie 2010 / 00:00 276 accesări

Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corîci, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, că a cerut ca prevederile din Legea unitară a pensiilor privind aplicarea CAS pentru drepturile de autor să fie amânate cel puţin până în ianuarie 2012. „Cred că va exista o flexibilitate în ceea ce priveşte drepturile de autor. Principiul contributivităţii va rămâne, dar dorim ca în dispoziţiile finale, în mod special pentru presă, să fie amânat termenul de aplicare a CAS pentru drepturile de autor, cel puţin până la 1 ianuarie 2012”, a spus Corîci. Preşedintele UGIR a precizat că patronatele nu se opun creşterii vârstei de pensionare la 65 de ani atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, aşa cum prevede proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, arătând că România trebuie să se supună unor reguli europene. “Pot înţelege cererea privind o vârstă de pensionare mai mică, dar nu trebuie să uităm că suntem integraţi pe o piaţă a muncii europeană care are nişte reguli pe care trebuie să le respectăm”, a mai spus Cezar Corîci. Liderul UGIR a adăugat că a primit promisiuni că din varianta finală a proiectului de act normativ va fi scoasă măsura privind contribuţia pe dividende. Corîci a mai spus că legea va suferi multe amendamente în Parlament şi va fi schimbată tot timpul, chiar şi după adoptare. Reprezentanţii Ministrului Muncii au avut, ieri, o ultimă discuţie cu partenerii sociali pe tema proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, înainte ca documentul să intre în şedinţa de Guvern de miercuri. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, proiectul de lege ar putea fi trimis în 15 februarie în Parlament, dacă Guvernul îl va adopta azi.



12