Seceraţi de caniculă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seceraţi de caniculă

Eveniment 16 August 2008 / 00:00 720 accesări

Şase persoane au fost ieri găsite pe stradă leşinate din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Oamenii au fost diagnosticaţi cu lipotimie şi au fost transportaţi în cel mai scurt timp la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit medicului de gardă, Amalia Ticoi, numărul solicitărilor în aceste zile caniculare a crescut simţitor, astfel că s-a ajuns la o cifră cu 7% mai mare faţă de o zi obişnuită. „În 24 de ore am avut 372 de solicitări la nivelul întregului judeţ”, susţine dr. Ticoi. Solicitările au venit din partea zonelor aglomerate. Tot din cauza caniculei, Serviciul de Ambulanţă Constanţa a fost solicitat şi din partea participanţilor la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, şi asta pentru că o persoană leşinase în mulţime. Conducerea unităţii sanitare a fost nevoită să suplimenteze numărul de echipaje pe perioada desfăşurării acţiunilor. Ca urmare a incidentelor neplăcute, specialiştii Ministerului Sănătăţii Publice fac apel din nou către populaţie să respecte, în această perioadă, recomandările medicilor pentru a evita îmbolnăvirile datorate temperaturilor ridicate, avînd în vedere că ieri mercurul din termometre a ajuns la peste 35 de grade C în 16 judeţe din sud-estul, sudul şi sud-vestul României. La nivelul acestor judeţe marcate cu galben pe harta avertizărilor pentru caniculă, nu a fost înregistrat niciun deces cauzat de temperaturile ridicate, în schimb numărul persoanelor căzute pe stradă a ajuns la 130. Şi numărul solicitărilor la serviciile de ambulanţă a fost de 3.568, fiind mobilizate peste patru sute de ambulanţe pentru intervenţie.

Medicii Inspecţiei Sanitare de Stat atrag atenţia asupra unei igiene riguroase

Temperaturile ridicate constituie un factor favorizant de răspîndire a unor boli, asta în cazul în care nu este respectată igiena impusă de medici. Dr. Adrian Pavlov, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) Constanţa, a declarat că în această perioadă tomberoanele cu gunoaie ar trebui să fie schimbate mai des, lucru care, din păcate, nu se întîmplă. “Am observat în multe dintre staţiunile de pe litoral că turiştii aruncă gunoaiele la întîmplare, pe spaţiile verzi, lîngă tomberoanele care sînt pline ochi. În aceste situaţii, oamenii trebuie să fie foarte atenţi pentru că astfel se pot răspîndi o serie de boli, cum ar fi hepatitele, bolile diareice acute, dar şi unele enzeme, în cazul în care atingem aceste resturi”, explică dr. Pavlov. El susţine că, în special în week-end, cînd afluxul de turişti este mult mai mare, staţiunile sînt asaltate de resturi menajere, aşa că oamenii trebuie să aibă mare grijă. Cu siguranţă agenţii economici trebuie să schimbe strategia de colectare a deşeurilor menajere şi să crească numărul coşurilor de gunoaie.

Puncte de prim ajutor organizate de Primăria Constanţa

În acelaşi context, directorul Corpului de control al Primăriei, Ionuţ Pripişi, a anunţat ieri că, pe perioada codului galben, Primăria Constanţa a activat începînd de sîmbătă dimineaţă puncte de prim ajutor în cinci cluburi de iarnă pentru pensionari, situate în Tomis 3, Tomis 2, CET, la Far şi în zona Badea Cârţan, dotate cu aer condiţionat, în care este oferită apă persoanelor care apelează la serviciile acestor centre. „Municipalitatea va asigura dispeceratul de urgenţă la numerele de telefon 550.055 şi 708.108. Mai mult, am pregătit echipe care să ajute persoanele ce nu se pot deplasa din cauza caniculei, persoane în vîrstă sau persoane bolnave, pentru cumpărături de strictă necesitate”, a declarat Pripişi. La centrele de urgenţă asigurate de Primărie sînt aşteptate cadre medicale care trebuie delegate de Direcţia de Sănătate Publică. De sîmbătă dimineaţă, de la ora 10.00, autoutilitare ale Polaris şi RAJA vor stropi în permanenţă străzile din oraş.



12