Sediu social în Movila Verde

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Independenţa

Sediu social în Movila Verde

Administrație 12 Ianuarie 2011 / 00:00 770 accesări

Primăria comunei Independenţa a reuşit, în 2010, cu ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), să reabiliteze una din clădirile dezafectate de pe raza comunei, clădire care a fost deja dată în folosinţă. „CJC ne-a sprijinit financiar pentru a finaliza modernizarea fostei clădiri a CAP-ului Movila Verde, unde am amenajat o grădiniţă şi un sediu social ce găzduieşte un birou pentru poliţie, un birou pentru audienţe, un punct sanitar şi două camere care pot găzdui persoanele care sunt afectate de calamităţi”, a declarat primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan. El a precizat că bugetul local nu putea suporta cheltuielile pentru reabilitarea clădirii respective. „Nu existau aceste posibilităţi la Movila Verde, cum de fapt nu există la niciuna dintre cele care aparţin de comuna Independenţa. Intenţionăm ca în acest an să continuăm programul de creare de clădiri sociale la Olteni, unde am preluat sediul fostului CAP, şi la Tufani, unde am cumpărat sediul CAP de la cel care îl achiziţionase. Avem promisiunea CJC că ne va sprijini în continuare financiar pentru a putea realiza aceste sedii sociale”, a precizat primarul. El a mai spus că, în acest an, împreună cu CJC, va stabili locaţia unde se va construi viitoarea grădiniţă din Independenţa. „În prezent avem 80 de copii de grădiniţă care învaţă în două schimburi, în două săli de Cămin Cultural, lucru care nu este în ordine. Am încercat să facem această grădiniţă prin mai multe programe, însă nu am reuşit pentru că modul de selecţie a proiectelor europene lasă de dorit”, a mai spus Gâscan.



12