Şeful Integrităţii, acuzat de abuz în serviciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bucurie generală în Parlament

Şeful Integrităţii, acuzat de abuz în serviciu

Eveniment 17 Martie 2015 / 00:00 772 accesări

Primari, demnitari, consilieri judeţeni, aleşi de toate felurile, chiar şi preşedintele Klaus Iohannis, cu toţii au zâmbit ieri, larg, la auzul veştii că şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a ajuns la DNA, de unde a fost trimis în beciul Poliţiei Capitalei, de unde nu mai iese. Cel puţin pentru 24 de ore. Fără să mai ţină cont de culoarea politică, Parlamentul, Guvernul şi toate structurile din teritoriu s-au bucurat vizibil, schimbând, cu satisfacție, priviri cu subînţeles. Ba unii chiar au declarat că sunt mai bucuroşi decât atunci când li s-au născut copiii. Potrivit dcnews, un deputat PNL cu funcție mare și în partid a spus, la aflarea veştii: ”E cea mai mare bucurie din viața mea”. ”La câte blesteme și-a luat numai de la parlamentari, era și cazul să răspundă. A făcut numai jocuri politice și acum i se întorc toate ca un bumerang. Să îl bage la răcoare și să stea acolo mult și bine”, a spus un senator PSD (sursa: dcnews). ”Era un hoț și jumătate care a ajuns pe funcția asta doar datorită tatălui său. Sunt mai bucuros decât în momentul în care mi s-a născut copilul. O să beau pentru asta”, ne-a asigurat și un senator UNPR (aceeaşi sursă). Şi, până la un punct, reacţiile sunt de înţeles: prigoana ANI a străbătut ţara în lung şi în lat, peste 1.000 de aleşi locali fiind găsiţi, pe diverse grade ale absurdului, incompatibili.

Toate aceste reacţii au apărut la auzul ştirii că şeful ANI a fost adus, ieri dimineaţă, la DNA, pentru a fi audiat în legătură cu activitatea sa de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), care a fost controlată de Corpul de control al premierului şi găsită cu imense nereguli pentru perioada 2008-2011. Printre despăgubiţii care au beneficiat de „tratamente excepţionale” din partea conducerii sus-numitei Autorităţi, printre care se numărau Alina Bica şi Horia Georgescu, se află şi ginerele lui Băsescu, Radu Pricop, care a omorât în acte pe moştenitoarea Brătienilor şi a primit aproape 10.000.000 de milioane de euro despăgubire pentru nişte creanţe cumpărate împreună cu alţi parteneri de afaceri. Tot sus-numita agenţie a apărut în luminile rampei şi în alt dosar celebru - „Bica 2” -, cel al fostei şefe a DIICOT, Alina Bica. Reamintim că Georgescu a fost, până în 2010, membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din cadrul ANRP.

PREJUDICIUL DE 75.000.000 DE EURO NU ESTE CEL REAL? Potrivit lui Cristian Ene, avocatul lui Georgescu, preşedintele ANI are calitatea de inculpat, el fiind acuzat de trei fapte de abuz în serviciu, în dosarul retrocedărilor presupus ilegale ale unor imobile supraevaluate. "Clientului meu i s-au adus la cunoştinţă cele două calităţi, cea de suspect, după care cea de inculpat, şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru trei fapte de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, s-a stabilit şi un prejudiciu care, din punctul nostru de vedere, nu este cel real", a declarat Ene. Avocatul a adăugat că Georgescu se declară nevinovat şi urmează să probeze faptul că reţinerea şi viitoarea propunere de arestare preventivă sunt "total disproporţionate" cu scopul măsurilor preventive.

Potrivit DNA, Horia Georgescu şi ceilalţi membri ai Comisiei ANRP au aprobat despăgubiri pentru trei imobile, pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele legii, supraevalând bunurile cu aproximativ 75 de milioane de euro. Potrivit ordonanţei de reţinere, în ianuarie 2015, Guvernul României a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor. Procurorii precizează că valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 de euro (467.448.907 lei). Sursa citată mai arată că, în două cazuri, evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, "comparabile" constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare, "fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare".

La scurt timp după Georgescu, la DNA a fost adus cu mandat şi deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu, vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, ANRP a sesizat DNA, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări, susţin sursele citate.



12