Seminar pentru accesarea banilor europeni la Departamentul pentru Armamente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seminar pentru accesarea banilor europeni la Departamentul pentru Armamente

Justiție 23 Septembrie 2014 / 00:00 407 accesări

Începând de ieri, la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti se desfăşoară un seminar pe tema utilizării Fondurilor Structurale Europene, organizat de către Departamentul pentru Armamente în parteneriat cu Comisia Europeană, EDA - Agenţia Europeană pentru Apărare şi PATROMIL (Asociaţia Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară). Activitatea, condusă de directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Apărare, Rini Goos, are ca scop realizarea unei mai bune informări pe acest subiect, care să permită creşterea gradului de participare la programele finanţate de UE, în perioada 2014 - 2020. La reuniune participă reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi ai sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională, ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi ai Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Pe parcursul seminarului vor fi abordate subiecte privind potenţialul de dezvoltare a cooperării tehnico-militare, posibile direcţii de colaborare în domeniul industriei de apărare, prezentarea strategiei MApN în privinţa sprijinului pentru proiecte de dezvoltare tehnologică cu dublă utilizare, posibilitatea accesării şi utilizării în cadrul MApN a instrumentelor financiare nerambursabile prevăzute în exerciţiul bugetar 2014-2020.



12