Sorana Cîrstea s-a calificat pe tabloul principal la Roland Garros

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sorana Cîrstea s-a calificat pe tabloul principal la Roland Garros

20 Mai 2016 / 13:41 455 accesări

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 99 în clasamentul mondial) s-a calificat, vineri, pe tabloul principal al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a trecut în ultimul tur al calificărilor de sportiva belgiană Elise Mertens (locul 180 WTA), scor 6-3, 6-0.

Meciul a durat 55 de minute. Românca nu a servit niciu as şi a comis două duble greşeli, iar procentajul primului serviciu a fost 60%. Sorana a câştigat 69% dintre punctele jucate cu serviciul 1 şi 63% cu serviciul 2. Cîrstea şi-a pierdut o singură dată serviciul şi a reuşit 5 break-uri.

Sorana (26 de ani) a dominat confruntarea cu tânara belgiancă (20 de ani) şi a izbutit foarte multe lovituri direct câştigătoare, 29. Totodată, românca a comis puţine erori neforţate, doar 6.

Pentru accederea pe tabloul principal al Openului Franţei, Cîrstea şi-a asigurat 40 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 30.000 de euro.

Sorana îşi va afla, vineri, adversara în primul tur, după încheierea calificărilor. Cîrstea o poate întâlni pe una dintre următoarele jucătoare: Elina Svitolina (Ucraina), Carla Suarez Navarro (Spania), Anastasija Sevastova (Letonia), Virginie Razzano (Franţa), Lauren Davis (SUA), Timea Bacsinzky (Elveţia), Annika Beck (Germania), Aliaksandra Sasnovich (Belarus), Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia), Mirjana Lucic Baroni (Croaţia), Alison Riske (SUA), Sabine Lisicki (Germania), Barbora Strycova (Cehia).

Sorana Cîrstea a început foarte bine sezonul de zgură, cu 18 victorii şi 5 înfrângeri. Un sfert de finală în turneul Premier Mandatory de la Madrid este cea mai bună performanţă. În istoria prezenţelor la Openul Franţei, Sorana a reuşit un sfert de finală (în 2009) şi de trei ori a fost eliminată în turul 3 (în 2011, 2013 şi 2014). Anul trecut, românca nu a trecut de calificări.



12