Stare de urgență în Etiopia pe fondul tulburărilor violente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stare de urgență în Etiopia pe fondul tulburărilor violente

09 Octombrie 2016 / 17:11 417 accesări

Guvernul etiopian a declarat duminică stare de urgență, după mai multe luni de tulburări violente, au anunțat autoritățile, potrivit AFP.

"Starea de urgență a fost declarată după o dezbatere aprofundată în consiliul de miniștri asupra morților și pagubelor asupra bunurilor survenite în țară", a declarat premierul etiopian Hailemariam Desalegn.

Declarația marchează o înăsprire a poziției guvernului în fața mișcărilor de contestare care au loc în Etiopia de la sfârșitul anului trecut, reprimate de către stat cu prețul a sute de morți, conform organizațiilor de apărare a drepturilor omului.

"Avem ca prioritate securitatea cetățenilor. În plus, vrem să punem capăt pagubelor cauzate infrastructurii noastre, centrelor de sănătate, clădirilor administrației și justiției", a declarat premierul.

Etiopia este dominată în acest moment de o mișcare de contestare antiguvernamentală fără precedent în ultimii 25 de ani, organizată de comunitățile oromo și amhara, majoritare în țară, însă care se simt marginalizate de către guvern.



12