Stereotipurile, combătute în \"Săptămâna Diversităţii\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stereotipurile, combătute în \"Săptămâna Diversităţii\"

Justiție 14 August 2007 / 00:00 624 accesări

Sub egida Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES), staţiunea Eforie Nord găzduieşte, începînd de ieri, \"Săptămâna Diversităţii\". Avînd în vedere că 2007 a fost declarat Anul European al Egalităţii de Şanse, agenţia guvernamentală urmăreşte derularea mai multor acţiuni social - educative în vederea combaterii stereotipurilor. În afară de eliminarea atitudinilor discriminatorii referitoare la minorităţile etnice, de vîrstă sau dizabilităţi, organizatorii au în vedere şi discuţii pe marginea stereotipurile de orientare sexuală sau religioasă. \"Vom celebra diversitatea şi vom evidenţia beneficiarii ei. Ne adresăm publicului larg, celor care nu se confruntă zi de zi cu discriminarea\", a declarat preşedintele ANES, Claudia Vlaş. La deschiderea evenimentului de la Hotelul \"Europa\" au participat şi doi dintre ambasadorii pentru promovarea egalităţii de şanse, muzicianul Damian Drăghici şi fosta celebritatea a canotajului românesc Elisabeta Lipă, aceştia susţinînd că acest lucru nu trebuie neapărat reglementat prin legi, învăţat de fiecare cetăţean în parte. În acelaşi timp, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a recunoscut că şi în Parlament există discriminări întrucît şi oamenii politici sînt \"supuşi greşelii\". \"Egalitatea de şanse înseamnă atunci cînd o femeie candidează la Preşedinţie, iar partenerul ei, cu care nu a avut o relaţie chiar fericită, înţelege că trebuie să o susţină. Sper să ajungem şi noi cît mai curînd acolo\", a declarat Olteanu, făcînd trimitere la cuplul prezidenţial Bill şi Hilary Clinton. După vernisajul unei expoziţii de obiecte populare tradiţionale, prima zi a Săptămînii Diversităţii s-a încheiat cu un spectacol pe plajă, la care au participat reprezentanţii mai multor etnii: unguri, sîrbi, greci, turci, tătari, ruşi-lipoveni şi rromi.

Taguri articol


12