Super-ofertă! Călătorii cu trenul la preț redus, de Dragobete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Super-ofertă! Călătorii cu trenul la preț redus, de Dragobete

Social 23 Februarie 2016 / 16:15 593 accesări

Îndrăgostiții vor putea călători cu trenul la jumătate de preț miercuri, 24 februarie - de Dragobete. Prin oferta „Plimbaţi-vă în doi! Jumătate tu, jumătate noi!”, reducerea este de 50% din tariful biletului întreg, se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio și este disponibilă doar la casele de bilete din staţiile CFR. Oferta este valabilă la mai multe trenuri, printre care și IR 1581 (cu plecare din Bucureşti Nord la 7.31 - sosire la Constanţa la 9.31), 1588 (Constanţa pl. 18.50 - Bucureşti Nord sos. 20.50), IR 1631 (Bucureşti Nord pl. 7.00 - Braşov sos. 9.37) sau 1538 (Braşov pl. 20.42 - Bucureşti Nord sos. 23.10). Totodată, cuplurile vor avea posibilitatea de a-și declara public iubirea pe 24 februarie, la megafonul Gării de Nord din București. Pentru asta, reprezentanții CFR au creat un eveniment special pe Facebook - ”Declarație de dragoste la megafon!” (https://www.facebook.com/events/1007296962670100/), la care se pot înscrie fie cei care doresc să facă o declarație de dragoste, fie cei care vor să facă o cerere în căsătorie. Mesajele de dragoste se pot posta până pe 24 februarie, la ora 18.00, conform regulamentului.

Taguri articol


12