Adoptarea normelor europene privind siguranţa alimentară în legislaţia românească îi obligă pe toţi producătorii să respecte cerinţele europene. „Este normal ca un ţăran care nu respectă normele europene din industria alimentară, să nu dispună de anumite beneficii, de exemplu de comercializare a produselor. În majoritatea cazurilor, normele nu sînt respectate din cauza costurilor suplimentare pe care le impun şi pe care ţăranii nu şi le pot permite. În această situaţie este mai bine că ţăranul poate să vîndă doar în localitatea de origine, decît deloc”, a declarat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van. Potrivit unui ordin emis de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), „este interzisă vînzarea directă de produse primare de către micii producători care nu sînt înregistraţi de direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti”, începînd cu 18 ianuarie 2007. Concret, micii producători au voie să vîndă doar dacă sînt înregistraţi la Autoritatea Veterinară şi doar pe raza localităţii de origine. Măsura este valabilă pentru toţi cei care vînd carne de pasăre, peşte, ouă, miere sau produse lactate. Pentru micii fermieri există o soluţie, respectiv asocierea în grupuri de producători, situaţie în care pot face faţă costurilor mari de modernizare şi pot beneficia şi de sprijin financiar de la stat. Deşi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) oferă sprijin pentru grupurile de producători sau beneficiază de fondurile europene alocate prin programul SAPARD acestei categorii, ţăranii români ezită încă şi nu doresc să se asocieze. Asocierea în grupuri de producători pare însă o bună soluţie pentru ţăranul român care, pe fondul intergrării agriculturii româneşti pe piaţa comunitară, nu poate să respecte normele comunitare din cauza costurilor suplimentare pe care acestea le aduc în majoritatea cazurilor.