Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 24 Martie 2009 / 00:00 523 accesări

Discuţiile pe Codul Penal, împotmolite la definiţia “infracţiunii”

Membrii subcomisiei de Cod Penal şi Cod de Procedură Penală s-au pus, ieri, de acord cu 14 articole din cele 437 ale proiectului Codului Penal, discuţiile oprindu-se, însă, în momentul în care s-a încercat definirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii. Preşedintele comisiei, Victor Ponta, a propus ca articolul 15 din viitorul Cod Penal să definească infracţiunea drept “fapta prevăzută de legea penală săvîrşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvîrşit-o”. Pînă la urmă, Ponta a cerut ca această variantă să fie luată în discuţie în şedinţa de astăzi a subcomisie. Totodată, s-au purtat discuţii care au vizat lipsa sintagmei “pericol social” din definiţia infracţiunii.

Boc a reafirmat caracterul preventiv al împrumutului cerut de România

Premierul Emil Boc a reafirmat, la şedinţa conducerii PD-L privire la stadiul discuţiilor cu delegaţia FMI, caracterul preventiv al împrumutului solicitat de România. Întrebat dacă întîlnirea oficialilor FMI cu preşedintele PSD Mircea Geoană denotă o neîncredere a acestora cu privire la susţinerea acordului de cele două partide de guvernămînt, vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a negat acest lucru: “FMI a procedat aşa dintotdeauna. E democratic, firesc şi responsabil să stai de vorbă cu actorii politici principali, cu sindicatele. E vorba de a vedea ce viziuni are fiecare partid în spate”.

Membrii Comisiei de industrii vor face o anchetă privind Sterling

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, ca membrii Comisiei parlamentare de industrii să facă o anchetă privind acordul petrolier al companiei Sterling Resources Ltd. Comisia de industrii a făcut această solicitare susţinînd că există posibilitatea ca interesele statului să fie afectate prin modificarea acordului petrolier încheiat de compania Sterling. Comisia ar urma să verifice oportunitatea modificărilor legislative cu privire la condiţiile negocierii sau renegocierii unui acord petrolier în vigoare, modul în care statul exercită activitatea de control asupra bogăţiilor solului şi subsolului proprietate publică, în special resursele minerale utile şi de petrol. Comisia va avea ca termen de depunere a raportului 29 iunie 2009.

Voiculescu: În România este nevoie de o singură lege a pensiilor

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a participat, ieri, la o consultare cu pensionari, la care s-a constituit Consiliul Seniorilor la nivelul municipului Bucureşti. El a arătat că prioritatea sa numărul unu este modificarea Legii pensiilor, pentru a deveni o lege “rotundă, corectă”, arătînd că aceasta este un obiectiv al Consiliului Seniorilor, “o forţă de care guvernanţii şi partidele trebuie să se teamă”. El a precizat că proiectul de modificare a Legii pensiilor, construit pe baza propunerilor făcute de pensionari, trebuie să fie elaborat în termen de două luni şi că va face în aşa fel încît şi celelalte partide să fie coautoare la acest proiect.

Tăriceanu, reconfirmat lider de grup al deputaţilor PNL

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost reconfirmat, ieri, lider de grup al deputaţilor PNL, obţinînd în urma votului de încredere 59 de voturi “pentru” şi 3 “împotrivă”. Potrivit vice-liderului de grup, Eugen Nicolăescu, Tăriceanu a cerut vot de încredere la începutul şedinţei grupului parlamentar al PNL din Cameră pentru menţinerea sa în funcţia de lider de grup, ca urmare a pierderii şefiei PNL. El a menţionat că lui Tăriceanu i s-au alăturat Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu, care au cerut vot de încredere pentru menţinerea lor pentru funcţiile deţinute în Biroul Permanent, vicepreşedinte şi, respectiv, chestor.

Condiţii care nu pun sub semnul întrebării solvabilitatea României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Viena, că “acordul sau scrisoarea de intenţie către FMI va fi publică”, menţionînd că în acest document se va vedea că “avem condiţii care nici pe departe nu pun sub semnul întrebării solvabilitatea României în perioada următoare”: “România nu apelează la un împrumut pentru că se află într-o stare în care trebuie să fie salvată, ci îşi ia măsuri preventive, pentru că apreciem o depreciere a situaţiei economice la nivel global, şi ne referim la Europa în mod special.”. El a menţionat, în urma întrevederii cu omologul său austriac, că partea română nu ar putea fi un foarte bun partener al băncilor cărora le cere “să aibă un anumit comportament pe piaţa românească”, dacă nu îşi identifică o resursă care să îi permită să nu mai ia bani de pe piaţa internă.

Meleşcanu cere sprijinul liderilor PNL

Fostul vicepreşedinte al PNL Teodor Meleşcanu, a declarat, ieri, că nu se va da în lături de la a accepta oferta noului preşedinte al formaţiunii, Crin Antonescu, de a deschide lista pentru europarlamentare, dacă va exista sprijin în rîndul noilor lideri ai PNL: “Eu nu mi-am manifestat dorinţa, pînă acum, de a participa la alegerile pentru PE, însă am subliniat în permanenţă că, pentru PNL este esenţial la acest tip de alegeri să aibă cu cap de listă care poate aduna un număr cît mai mare, un sprijin cît mai larg şi de la reprezentanţii, simpatizanţii PNL, şi de la alegătorii români în general.”. El a informat că au existat discuţii în acest sens şi în vechiul Birou Politic al PNL.

Senatul a respins modificările la Legea referendumului, după reluarea votului

Senatul a respins modificările la Legea referendumului potrivit cărora această consultare nu se poate organiza concomitent cu alegerile, după reluarea votului, iniţial rezultatul fiind de 66 voturi “pentru”, număr insuficient pentru adoptarea acestei legi organice. “Au trecut cele 45 de zile după pronunţarea Curţii Constituţionale (prin Decizia 1218/2008 - n.r.). Este un vot uşor caraghios al celor vor să ţină în viaţă ceea ce nu mai poate fi ţinut în viaţă. Legea e demult decedată”, a declarat, după primul vot, senatorul PD-L Cristian Rădulescu. Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă, a cerut, în numele grupului parlamentar PSD-PC, reluarea votului. În final, senatorii au reuşit să adopte reexaminarea cu 70 de voturi “pentru”, 9 abţineri şi un vot “împotrivă”. Senatul a fost prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Băsescu nu s-a hotărît dacă va candida la Preşedinţie

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, ieri, la Viena, ce şanse îşi acordă în competiţia pentru Preşedinţie cu Crin Antonescu, noul preşedinte al PNL. Şeful statului a declarat că că încă nu s-a hotărît dacă va candida dar, cînd o va face, va anunţa. Noul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, că la alegerile prezidenţiale va fi o luptă dificilă pentru intrarea în turul doi alături de Băsescu, între candidatul PNL şi cel al PSD. Antonescu a apreciat că, deşi discuţia despre prezidenţiale duce cu gîndul în primul rînd la Băsescu, întrucît acesta este “deţinătorul titlului”, nu doar actualul preşedinte contează în aceste alegeri.



12