Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 05 Februarie 2009 / 00:00 441 accesări

Spania - Grupare infracţională

Poliţia Naţională Spaniolă a anihilat o grupare infracţională de tip militar, formată din 25 de tîlhari români care îşi dedicau timpul spargerii şi jefuirii mai multor locuinţe sau magazine. Autorităţile spaniole au efectuat arestările în Madrid, Valencia şi Insulele Baleare. Poliţiştii au spus că au avut o reţea de spioni care, mai întîi, identifica posibilele ţinte ale infractorilor şi apoi alerta un alt grup de anchetatori, care sigila zona şi o păzea. Ofiţerii au început cercetările în regiunea Valencia şi au susţinut că liderul grupării a fost arestat în aeroport, înainte să se urce la bordul unui avion spre România. Bărbatul avea asupra sa, la momentul arestării, 24.000 de euro.

Grecia - Incidente violente

Persoane necunoscute au lansat, în noaptea de marţi spre miercuri, cocteiluri Molotov asupra unei secţii de poliţie, fără ca acestea să explodeze, în timp ce o reprezentanţă de automobile a fost avariată de un dipozitiv artizanal, în două suburbii ale Atenei. O oră mai devreme, un dispozitiv format din cartuşe cu gaz au explodat în faţa unei reprezentanţe de automobile de pe bulevardul Halandri, provocînd un incendiu ce a distrus 14 maşini. Într-un incident separat. un poliţist grec a rănit cu arma din dotare, probabil accidental, un gardian privat în faţa reşedinţei ambasadorului SUA din Atena. Gardianul grec angajat al ambasadei, rănit la gît, a fost spitalizat în stare gravă. Atentatele cu dispozitive incendiare sau explozibil artizanal, care nu s-au soldat pînă în prezent decît cu pagube materiale, sînt frecvente în Grecia. Acestea sînt atribuite de poliţie mişcării anarhiste sau de extremă-stînga.

Pe de altă parte, circa 200 de camioane aşteaptă la punctul de trecere a frontierei Kulata-Promahonas, dintre Bulgaria şi Grecia, blocat de fermierii greci care protestează. Coloana formată de partea bulgară a graniţei are cinci kilometri lungime. Punctul de trecere a frontierei este închis de luni, cînd camioanele au primit permisiunea de a trece. Punctul de trecere Kulata-Promahonas a fost închis timp de 16 zile din cauza protestului fermierilor greci şi încă nu se ştie cînd va fi redeschis.

Germania - Consulat atacat

Consulatul Turciei din oraşul german Dusseldorf a fost atacat cu cocteiluri Molotov, a anunţat miercuri postul de televiziune NTV. Incidentul nu s-a soldat cu victime.

Armenia - Asasinat

Adjunctul comandantului poliţiei naţionale din Armenia, fost consilier al preşedintelui armean Serge Sarkissian, a fost ucis marţi seară la Erevan. Guevorg Mkherian, de 34 de ani, a fost atacat în apropierea locuinţei sale şi a decedat din cauza rănilor suferite, înainte de sosirea ambulanţei. Deocamdată, poliţia nu a stabilit mobilul atacului. Zece persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise în martie 2008 în timpul confruntărilor dintre forţele de ordine şi opozanţii care cereau anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 19 februarie, cîştigate de Serge Sarkissian.

Serbia - Incendiu

Circa 12 barăci au fost distruse într-un incendiu care s-a produs miercuri dimineaţa, într-o tabără locuită de rromi din Belgrad, dar care nu s-a soldat cu răniţi. Incendiul s-a declanşat la scurt timp după miezul nopţii, în tabăra Gazela, situată sub podul cu acelaşi nume, care leagă centrul istoric al Belgradului de cartierul modern Novi Beograd. 11 locuinţe sărace, realizate din materiale reciclate, au fost distruse. Circa 30 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului. Gazela, unde locuiesc în prezent 130 de familii de rromi, reprezintă una dintre marile probleme ale autorităţilor din Belgrad. Acestea intenţionează să mute familiile de rromi într-un alt cartier din Belgrad, dar românii care locuiesc aici se opun. Mutarea lor este susţinută de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru care condiţiile de viaţă din Gazela sînt „şocante”. Majoritatea locuitorilor din Gazela au ajuns aici în anii \'90, fugind de războaiele din fosta Iugoslavie sau fiind în căutarea unui viitor mai bun în Belgrad, centrul economic al Serbiei.

UE - Interese diferite

Rivalitatea dintre Franţa, fosta deţinătoare a preşedinţiei UE şi Cehia, care a preluat conducerea Consiliului UE la 1 ianuarie, afectează UE. Preşedinţia Franţei a sugerat că, mai devreme sau mai tîrziu, îi va reuni pe toţii şefii de stat şi de guvern pentru a coordona planul de combatere a recesiunii. Cehia, mai liberală, a replicat. Planul anticriză există deja: a fost formulat de cei 27 în decembrie, sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy. Pe de altă parte, deputaţii cehi au decis miercuri să amîne pînă la 17 februarie votul privind Tratatul de la Lisabona, un text menit să reformeze instituţiile europene şi asupra căruia Cehia încă nu s-a pronunţat. La deschiderea dezbaterilor, premierul Mirek Topolanek a cerut o amînare a votului, pînă cînd comisiile parlamentare îşi vor prezenta concluziile.

Franţa - Comandamente NATO

Franţa ar fi obţinut două comandamente ale NATO, în cadrul unor negocieri care au ca scop reintegrarea sa în structurile militare ale Alianţei. Oficialii de la Elysee ar fi obţinut, pe de o parte, un comandament la Norfolk, în SUA, resposabil cu transformările Alianţei, doctrina, organizarea şi folosirea forţelor, iar pe de altă parte un comandament regional la Lisabona. Palatul Elysee a răspuns că nu face comentarii asupra unor speculaţii.

China - Misiuni de patrulare ale submarinelor

China aproape a dublat numărul misiunilor de patrulare ale submarinelor sale în 2008, depăşind Rusia, dar rămânînd încă mult în urma SUA, potrivit unui raport al Federaţiei cercetătorilor americani. Submarinele chineze de atac au efectuat 12 misiuni de patrulare anul trecut faţă de şapte în 2007, două în 2006 şi niciuna în 2005, potrivit raportului bazat de informaţii declasificate ale serviciilor americane de informaţii navale. Totuşi, dacă această creştere a numărului de patrule este mare, trebuie să analizăm şi numărul de submarine ale flotei chineze de circa 54, ceea ce presupune că fiecare submarin efectuează o misiune de patrulare la fiecare patru ani şi jumătate. De altfel, frecvenţa acestor patrule rămîne modestă în comparaţie cu marile flote navale mondiale. SUA sînt de mult timp îngrijorate de lipsa de transparenţă a programului militar chinez, în special privind bugetul său, în timp ce oficialii de la Beijing şi-a luat angajamentul de mai mulţi ani pentru modernizarea forţelor armate.

Belarusul - Nu răspunde la presiuni

Belarusul nu intenţionează să recunoască, în curînd, independenţa regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, deşi Rusia a încercat să convingă regimul de la Minsk să ia o astfel de decizie. Consiliul Suprem al Uniunii Rusia - Belarus urmează să se reunească la Moscova, după două amînări în noiembrie şi decembrie 2008. Vizita la Moscova a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko ar putea lămuri unele chestiuni bilaterale, în special motivul pentru care Rusia a acceptat să vîndă gaz Belarusului la un preţ scăzut. Însă, este sigur că Belarusul nu intenţionează să recunoască Abhazia şi Osetia de Sud în viitorul apropiat. Rusia a încercat în ultimele şase luni să îl convingă pe preledintele Lukaşenko să recunoască cele două regiuni. Pînă acum, în afară de Rusia, doar Nicaragua a mai recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud.

Elveţia - Site controversat

Un site din Germania îndeamnă cetăţenii europeni să profite de Elveţia şi de serviciile sociale generoase, potrivit cotidianului „Tages Anzeiger”, care a descoperit legături între acest site şi cercurile politice care se opun acordului de liberă circulaţie. „Trăiţi mai bine în Elveţia” este sloganul promovat pe un site redactat în limba germană care îi îndeamnă pe cetăţenii ţărilor membre ale UE să profite de bogăţiile ţării, explicînd cît de uşor se poate stabili o persoană în această ţară şi făcînd referire la nivelul de trai. În schimbul unei sume modice, utilizatorul de Internet poate solicita efectuarea unei comparaţii între serviciile sociale din Elveţia şi cele din Germania sau din alte ţări. Potrivit site-ului, aceste condiţii sînt atît de avantajoase că nu mai aveţi nevoie să munciţi. Adresa site-ului circulă în prezent printre cei care se opun extinderii acordului de liberă circulaţie a persoanelor, fiind menţionată în scrisorile cititorilor sau ale simpatizanţilor formaţiunii UDC, care a militat pentru un vot negativ la referendum.

Rusia - Informaţii despre vacanţe

Oficialii administraţiei de la Kremlin şi miniştrii vor trebui pe viitor să îl informeze în scris pe preşedintele Dmitri Medvedev în legătură cu locul şi durata vacanţei lor. Preşedintele rus a semnat decretul din cauza vacanţei în staţiunea Courchevel a preşedintelui Comitetului Olimpic rus, Leonid Tiagatşev, a administatorului Kremlinului, Vladimir Kojin şi a directorului serviciului federal de protejare a personalităţilor, Evgheni Murov. Preşedintele rus a observat în luna ianuarie faptul că anumiţi oficiali de rang înalt aleg să îşi petreacă vacanţa la staţiuni de ski din străinătate, unde riscă să dea naştere unui scandal sau să fie ţinta presei. Aceste călătorii efectuate de funcţionarii statului au repercusiuni asupra imaginii Rusiei şi ar putea fi percepute, pe fondul crizei financiare, în mod negativ de către populaţie. Un sejur petrecut la una din cele mai scumpe staţiuni de ski ar putea intra în contradicţie cu noua legislaţie privind combaterea corupţiei. Miliardarul rus Mihail Prohorov a fost principalul actor al celui mai mare scandal rus, la începutul lui 2007, de la staţiunea Courchevel, după ce a fost arestat în cadrul unei anchete privind o reţea de prostituţie.

SUA - Arestare

Un bărbat de 47 de ani a fost arestat în New Mexico pentru că a trimis în octombrie 65 de scrisori de ameninţare, dintre care 64 conţineau praf alb, mai multor organisme bancare din SUA, a anunţat Departamentul american al Justiţiei. Bărbatul este suspectat că a acţionat ca reacţie la importantele pierderi financiare legate de falimentul băncii regionale Washington Mutual, la sfîrşitul luni septembrie. Plicurile trimise la banca JP Morgan Chase, la FDIC, organismul care reglementează băncile de depozit şi la Biroul de supraveghere economică, toţi actori în falimentul Washington Mutual, conţineau o scrisoare în care se afirma că persoana care inspira praful urma să moară în zece zile. După efectuarea unor teste, praful s-a dovedit a fi inofensiv. Toate scrisorile fuseseră expediate de la Amarillo, din statul Texas. Bărbatul, care a fost arestat pe aeroportul din Albuquerque, urma să se prezinte marţi în faţa unui judecător federal din acest oraş. Acesta riscă cel puţin cinci ani de închisoare şi 250.000 de dolari amendă.



12