Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 30 Ianuarie 2014 / 00:00 444 accesări

SUA

Nou val de frig

Un val de frig neobişnuit, însoţit de ninsori şi ploi îngheţate, a lovit, de marţi, sud-estul SUA, unde iarna este, de obicei, mai uşoară. Valul de frig se îndreaptă în prezent spre centrul statului Florida şi regiunea Golfului Mexic, au avertizat serviciile meteorologice americane. În statele Texas, Florida, Louisiana, Mississippi, Alabama şi Georgia sunt aşteptate ninsori, iar temperaturile vor scădea spre 0 grade Celsius. De asemenea, peste 80 de zboruri au fost deja anulate pe aeroporturile internaţionale din Miami şi Fort Lauderdale, în Florida. Ieri, intemperiile au paralizat statele Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia şi nordul Floridei.

NORVEGIA

Sat mistuit de foc

Un sat întreg a fost distrus în doar câteva ore, în Norvegia, într-un incendiu. Cel puţin 90 de locuinţe au ars din temelii în zona nordică Soernesset, iar alte 48 au fost afectate într-un sat învecinat. Pompierii s-au luptat ore în şir să stingă focul în satele Smaværet şi Hasvag, însă intervenţia lor a fost îngreunată de vântul puternic şi de faptul că localitatea se află într-o zonă greu accesibilă. Din primele cercetări, cauza incendiului ar fi fost un scurtcircuit la firele de înaltă tensiune. Acesta este al doilea incendiu de proporţii înregistrat în Norvegia după ce, săptămâna trecută, o întreagă aşezare aflată în patrimoniul UNESCO a fost mistuită de flăcări.

MAREA BRITANIE

Fiu de demnitar, arestat

Fiul adjunctului ministrului britanic al Afacerilor Externe, Nicholas Sutcliffe, a fost arestat în cadrul unei operaţiuni antiteroriste care a inclus percheziţii la locuinţa diplomatului britanic. Informaţia a fost anunţată de presa de la Londra, care se întreabă în legătură cu motivele unei astfel de mobilizări. Scotland Yard a anunţat că a arestat sâmbătă un tânăr de 19 ani, în urma percheziţiilor desfăşurate la două adrese din sudul Londrei pe baza unor informaţii, fără a detalia. Arestat în baza legii antiteroriste, tânărul a fost eliberat pe cauţiune, a precizat Poliţia, adăugând că duminică a fost arestată şi o femeie de 36 de ani în urma unei a treia percheziţii, desfăşurată în paralel la o altă locuinţă din estul Londrei. Mai multe ziare de la Londra, printre care „The Daily Mail” şi „The Telegraph”, susţin că una dintre casele percheziţionate de experţii în ameninţări cu atacuri chimice ai Poliţiei aparţine diplomatului Nicholas Sutcliffe, iar tânărul arestat este unul dintre copiii săi. Poliţia şi Ministerul britanic al Afacerilor Externe nu au dorit să comenteze cazul.

R. MOLDOVA

Condamnare la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat R. Moldova pentru că nu a protejat suficient o femeie împotriva violenţei fostului ei soţ, un caz care ilustrează, în opinia ei, tendinţa autorităţilor de a închide ochii la violenţa domestică. CEDO a obligat R. Moldova să plătească 15.000 de euro daune morale reclamantei de 31 de ani, precum şi fiicei sale, de 11 ani, pentru acte de violenţă domestică, ignorate de către autorităţile locale. Potrivit judecătorilor de la Strasbourg, această ignorare poate fi analizată ca tratament inuman sau degradant, iar cazul mamei, ca un caz de discriminare. Femeia, după depunerea mai multor plângeri pentru violenţă împotriva soţului ei, a solicitat în aprilie 2011 un ordin de protecţie, însă a trebuit să aştepte cinci luni până când cererea i-a fost aprobată. Tânăra a afirmat că această întârziere relevă discriminarea bazată pe sex, care ar proveni de la ideile preconcepute ale autorităţilor privind rolul femeilor în societate. Oficialii de la Chişinău au la dispoziţie trei luni pentru a cere o reexaminare a acestui dosar la CEDO, care însă nu este obligată să le acorde această posibilitate.

EGIPT

Sfidare în sala de judecată

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a sfidat Curtea de la Cairo care îl judecă pentru evadarea din închisoare în timpul revoltei faţă de Hosni Mubarak, în 2011. Televiziunea a difuzat imagini cu Morsi, purtând uniforma albă de deţinut, gesticulând furios în timp ce se adresa Curţii. “Cine sunteţi voi?”, a spus el. “Voi ştiţi cine sunt eu?”, a continuat inculpatul. Morsi, singurul preşedinte ales vreodată în mod democratic în Egipt, riscă pedeapsa cu moartea - la fel ca în celelalte două procese - pentru evadare din închisoare. Potrivit acuzaţiei, el a evadat cu complicitatea unor membri ai mişcărilor palestiniană Hamas, libaneză Hezbollah şi ai unor mişcări jihadiste, majoritatea judecaţi în contumacie. Membri ai mişcării islamiste Fraţii Musulmani, din cadrul căreia provine Morsi, au acţionat, împreună cu membri Hamas şi Hezbollah, pentru a produce haos şi pentru a provoca prăbuşirea regimului. Procesul va continua pe 22 februarie.

Autorităţile egiptene au mai anunţat, ieri, că vor judeca 20 de jurnalişti ai postului al-Jazeera, pentru difuzare de informaţii false, în contextul acţiunilor de reprimare a protestelor izbucnite după înlăturarea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi.

CEHIA

Nou guvern

Preşedintele ceh, Milos Zeman, a numit oficial, ieri, noul guvern de centru-stânga condus de social-democratul Bohuslav Sobotka, al cărui program este axat pe creştere şi crearea de locuri de muncă. Guvernul Sobotka îi succede Cabinetului interimar condus de economistul de stânga Jiri Rusnok, care a condus ţara din iulie anul trecut fără a obţine încrederea Parlamentului. Noul guvern, a cărui componenţă urmează să fie supusă votului în Parlament în termen de 30 de zile, este format din opt miniştri social-democraţi, şase membri ai mişcării populiste ANO şi trei creştin-democraţi. Cele trei formaţiuni dispun de o majoritate confortabilă de 111 dintre cele 200 de locuri ale Camerei inferioare. Numirea Guvernului Sobotka, la 95 de zile după alegerile legislative anticipate, pune capăt unei lungi crize politice marcate de o serie de scandaluri de corupţie care au dus, în iunie, la căderea Guvernului de centru-dreapta al lui Petr Necas.



12