„Terorism“ şi „Scaiul“, la Teatrul de Stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Terorism“ şi „Scaiul“, la Teatrul de Stat

Cultură 06 Ianuarie 2009 / 00:00 682 accesări

Actorii Teatrului de Stat revin pe scenă, după o scurtă şi binemeritată vacanţă, pentru a aduce publicului de la malul mării spectacole de calitate. Prima întîlnire din acest an a artiştilor cu publicul va avea loc sîmbătă, de la ora 19.00, cînd este programat spectacolul „Terorism“, de Vladimir şi Oleg Presniakov. Piesa fraţilor Presniakov, cei mai jucaţi dramaturgi ruşi după Cehov, a fost montată la teatrul constănţean de către regizorul Felix Alexa, cel care semnează şi ilustraţia muzicală a spectacolului. Ultima premieră a anului 2008, „Terorism“ se bucură de mare succes, fiind apreciat de spectatorii de toate vîrstele. Piesa pune în evidenţă terorismul interior, inerent vieţii cotidiene. „Terorizăm şi sîntem terorizaţi continuu, ne trăim vieţile între aceste coordonate, acasă, la serviciu, printre ceilalţi. Piesa fraţilor Presniakov e de o subtilitate extraordinară. Demonstrează că nu e neapărat nevoie de cadavre, pentru ca undeva, în adîncul nostru, să murim încet sub teroarea vieţii cotidiene. Avînd totuşi iluzia fericirii...“, relevă regizorul Felix Alexa adevărurile pe care le vehiculează acest spectacol. Scenografia poartă semnătura Dianei Ruxandra Ion. Pe scenă vor evolua actorii: Marius Bodochi - artist invitat, al Teatrului Naţional Bucureşti, Nina Udrescu, Diana Cheregi, Iulian Enache, Pavel Bîrsan, Lana Moscaliuc, Diana Lupan, Turchian Nasurla, Laura Bilic, Costina Ciuciulică, Marian Adochiţei, Elias Ferkin, Andrei Cantaragiu, Remus Archip şi Ştefan Covaci.

Duminică, de la ora 19.00, este programată o altă producţie de succes a Teatrului de Stat: „Scaiul“, de Georges Feydeau, în regia maestrului Ion Lucian. „Scaiul“ continuă să atragă publicul dornic de comedie în sala de spectacole, reuşind să transmită o stare de bună dispoziţie molipistoare. Maestrul Ion Lucian consideră că „în timpurile noastre tensionate şi hiper-solicitante, umorul şi buna dispoziţie au intrat într-un con de umbră, sufocate de un fals amuzament anti- sau non-cultural“, motiv pentru care „hilaro-terapia este singura modalitate de a ne apăra de asaltul sumbrului cotidian“. Decorurile pentru acest spectacol sînt realizate de Mihai Mădescu, iar costumele poartă amprenta creativă a Luanei Drăgoescu. Din distribuţia „Scaiului“ fac parte Dana Dumitrescu, Mihai Sorin Vasilescu, Pavel Bîrsan, Adrian Dumitrescu, Ileana Ploscaru, Iulian Enache, Eugen Mazilu, Laura Iordan, Loredana Marilena Luca, Gabriela Belu, Dan Zorilă, Alexandru Mereuţă, Maria Lupu, Andrei Cantaragiu, Laura Crăciun, Gelu Ciobanu, Emil Băncilă, Dănuţ Capra.

În prezent, Teatrul de Stat se pregăteşte pentru prima premieră a anului 2009, „Cabinierul“, de Ronald Harwood, în regia lui Alex Mihail. O altă piesă care se va monta la Constanţa, în perioada următoare, va fi „Pescăruşul“, de Cehov.



12