Transportatori de persoane și mărfuri din toată țara, verificați de Poliție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transportatori de persoane și mărfuri din toată țara, verificați de Poliție

Eveniment 19 Aprilie 2018 / 12:20 463 accesări

Poliția Română a desfășurat o acțiune pentru verificarea transportatorilor de persoane și de mărfuri. Au fost controlate aproape 6.000 de autovehicule și au fost aplicate peste 1.700 de sancțiuni contravenționale, au fost constatate 5 infracțiuni, au fost reținute 28 de permise de conducere și retrase 131 de certificate de înmatriculare, în 20 de cazuri s-a dispus imobilizarea autovehiculelor, iar în 29 de situații în care transportul se desfășura în mod ilegal, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor.

În perioada 6 - 17 aprilie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și conducătorii autovehiculelor de transport de marfă.

În cadrul acțiunii, poliţiştii au verificat aproape 6.000 de autovehicule, dintre care 2.674 de autovehicule de transport de persoane și 3.302 autovehicule de transport de marfă.

În urma controalelor, poliţiştii au aplicat peste 1.700 de sancțiuni contravenționale, dintre care 755 conducătorilor de autovehicule de transport de persoane şi 951 celor care efectuau transport de marfă.

Astfel,transportatorilor de persoanele-au fost aplicate 580 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002,privind circulația pe drumurile publice, 41 pentru abateri prevăzute de H.G. nr. 69/2012,privind legalitatea transportului efectuat, 25 pentru abateri prevăzute de O.G. nr. 37/2007,privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, 96 pentru abateri prevăzute de Legea 38/2003privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriereși 25 de alte abateri.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 11 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public și, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost retrase 56 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul acțiunii, au fost constatate 2 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și 2 infracțiuni de altă natură.

Totodată, în cadrul activităților de control, în 20 situații s-a dispus imobilizarea autovehiculelor prin reținerea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, conducătorii fiind sancționați contravențional.

În 20 de cazuri în care transportul se desfășura în mod ilegal (lipsa documentelor de autorizare), s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor respective.

De asemenea, polițiștii au aplicattransportatorilor de mărfuri808 sancțiuni contravenționale, pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002privind circulația pe drumurile publice,20 pentru abateri prevăzute de H.G. nr. 69/2012privind legalitatea transportului efectuat,63 pentru abateri prevăzute de O.G. nr. 37/2007privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnăși 60 pentru alte abateri.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public, 17 permise de conducere și, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost retrase 75 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul acțiunii, a fost constatată o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.

În 9 cazuri în care transportul se desfășura în mod ilegal (lipsa documentelor de autorizare), s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor respective.

Exemplu:

La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din Suceava au depistat un bărbat care a condus o autoutilitară cu semiremorcă, pe D.N. 17, în localitatea Prisaca Dornei, iar în zona kilometrului 198, a efectuat manevra de depășire a unui ansamblu de vehicule, în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 30 de zile.



Ştiri recomandate

12