Trei dintre răniţii din „Colectiv“ care au murit aveau infecţii nosocomiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei dintre răniţii din „Colectiv“ care au murit aveau infecţii nosocomiale

Sănătate 03 Decembrie 2015 / 18:07 577 accesări

Trei dintre răniţii în incendiul din clubul „Colectiv“ care au murit la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din București au făcut infecţii nosocomiale de mai mare amploare, a declarat purtătorul de cuvânt, dr. Adrian Stănculea. El a precizat că, după incendiul din clubul „Colectiv“, în unitatea sanitară au fost internaţi 27 de răniţi, dintre care 6 au decedat, 3 având infecţii nosocomiale. ”Fiecare medic curant a anunţat familia, nu era să se ascundă infecţia”, a precizat dr. Stănculea. Întrebat dacă cei 3 mai erau în viaţă dacă nu făceau infecţii nosocomiale, dr. Stănculea a spus că nu poate face o astfel de declaraţie, pentru că leziunile pulmonare, inhalatorii erau extrem de severe. Medicul a precizat că şi alţi pacienţi au infecţii nosocomiale, dar la cei 3 acestea au fost de o anvergură mai mare decât la alţi pacienţi. Întrebat, de asemenea, dacă cei 3 pacienţi puteau fi salvaţi în situaţia unui transfer rapid la clinici din străinătate, dr. Stănculea a spus că acestea sunt supoziţii, adăugând că în cazul marilor arşi există riscul contaminării, pentru că nu mai este protecţia dată de piele, iar în cazul celor răniţi în „Colectiv“ exista şi infecţia de căi respiratorii, plămânii fiind afectaţi suplimentar. Trebuie menționat că un medic al Spitalului de Arși a spus că tinerii răniți în clubul „Colectiv“ ”au murit într-o bombă biologică, din cauza infecțiilor intraspitalicești”. Reprezentanții Spitalului de Arși au declarat că infecțiile la marii arși survin și în marile centre din lume, dar că probabil rata de infecție era mai mică dacă în România exista un centru de arşi la nivel occidental, ceea ce nu se poate face decât într-o clădire nouă.

În urma incendiului din 30 octombrie din clubul „Colectiv“, au murit la fața locului 26 de persoane, iar o altă victimă, în drum spre spital. Dintre răniții internați, au mai decedat 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.



12