Trei zile până la Ciuc Summer Fest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei zile până la Ciuc Summer Fest

Monden 13 Iulie 2010 / 00:00 399 accesări

Ciuc Summer Fest aduce la Bucureşti, între 16 şi 18 iulie, în complexul Zone Arena din Bucureşti, două scene, 70 de muzicieni, 2 zile de petreceri Silent Disco, 15 show-uri şi peste 20 de ore de distracţie. Prima zi va începe cu spectacolul celor de la Sensor, ce vor fi însoţiţi de Mara şi Lora (ex-Wassabi). Vor urma pe scena principală cei de la Şuie Paparude, iar seara se va încheia cu un concert senzaţional al trupei Faithless. Pe scena secundară din Arena Jagermeister/Silent Disco vor urca L\'orchestre de Roche şi Discoballs, urmând ca, după ultimul concert al serii, să se dea startul petrecerilor Silent Disco.

Pe 17 iulie, vor concerta Brum Conspiracy şi Urma, pe scena principală, şi Les Elephants Bizarres şi Kumm din Arena Jagermeister/Silent Disco, urmând ca, în jurul orei 21.30, să înceapă spectacolul orchestrei Pink Martini. Cea de-a treia zi de festival va fi destinată exclusiv rock-ului, pe scena principală urmând să urce, înainte de Gary Moore, trupele E.M.I.L. şi Viţa de Vie, în timp ce în Arena Jagermeister vor face show The Mono Jacks şi The MOOoD.

Porţile festivalului se vor deschide zilnic în jurul orei 17.00, iar primul concert al serii va începe în jurul orei 18.00. Headlinerii vor urca pe scenă după ora 21.00, urmând ca programul primelor două zile să continue cu party-urile Silent Disco, care îl vor avea ca invitat special, alături de DJ-ii rezidenţi DJ OD şi DJ Vincent 1000, în ziua de 17 iulie, pe britanicul Talvin Singh. Biletele pentru fiecare zi a festivalului pot fi achiziţionate online, de pe myticket.ro, sau din reţeaua magazinelor Diverta, la preţurile: 90, 160 şi 220 de lei.

Taguri articol


12