Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 17 Iulie 2009 / 00:00 613 accesări

Mircea Lucescu a suferit un preinfarct

Antrenorul Mircea Lucescu, a suferit un preinfarct în noaptea de miercuri spre joi, la revenirea din cantonamentul din Austria. Patronul echipei ucrainiene, Rinat Ahmetov, a trimis de urgenţă o echipă medicală de la Kiev la Doneţk, fiind operat. Conform apropiaţilor, Mircea Lucescu este în acest moment în afara oricărui pericol, starea sa fiind bună. Mircea Lucescu (64 de ani) a acuzat dureri la inimă în ultima perioadă, dar nu a efectuat niciun control medical. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu a declarat, ieri, că există posibilitatea ca antrenorul Mircea Lucescu să fie numit director tehnic la federaţie, un post care i-ar permite să lucreze în linişte. Mircea Sandu a explicat că lui Mircea Lucescu, la vîrsta pe care o are, i s-ar potrivi mai bine funcţia de director tehnic sau selecţioner decît cea de antrenor de club.

Vasile Maftei va juca la Unirea Urziceni

Căpitanul formaţiei Rapid Bucureşti, Vasile Maftei, a semnat, ieri, un contract cu Unirea Urziceni, valabil pentru următoarele trei sezoane. În vîrstă de 28 de ani, Vasile Maftei a evoluat opt ani la Rapid, echipă pentru care a jucat 211 meciuri în prima ligă şi a marcat nouă goluri. Palmaresul său la gruparea giuleşteană include un titlu de campion al Românei (2003), trei Cupe ale României (2002, 2006 şi 2007) şi trei Supercupe (2002, 2003 şi 2007), precum şi participarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA (2006).

Rezultate din Liga Campionilor

Rezultatele ultimelor nouă partide disputate, miercuri seară, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, manşa tur: Levski Sofia (Bulgaria) - UE Sant Julia (Andorra) 4-0 (Tasevski 50, G. Hristov 64, 72, Gadjev 82); Maccabi Haifa (Israel) - Glentoran Belfast (Irlanda de Nord) 6-0 (Refaelov 36, Katan 52, Dvalishvili 57, 81, Arbeitman 83, Ghadir 89); Debrecen VSC (Ungaria) - Kalmar FF (Suedia) 2-0 (Varga 73, Kiss 86); KF Tirana (Albania) - Stabaek IF (Norvegia) 1-1 (Mukaj 50 / Kobayashi 34); FC Copenhaga (Danemarca) - FK Mogren Budva (Muntenegru) 6-0 (Kristensen 8, M. Jorgensen 16, J. Almeida 24, D. N’Doye 69, 74, Nordstrand 82); Red Bull Salzburg (Austria) - FC Bohemians Dublin (Irlanda) 1-1 (Dudic 25 / Ndo 60); Wisla Cracovia (Polonia) - Levadia Tallinn (Estonia) 1-1 (Cwielong 90 / Andreev 41); NK Zrinjski (Bosnia) - Slovan Bratislava (Slovacia) 1-0 (Kordic 48); FH Hafnarfjordur (Islanda) - FK Aktobe (Kazahstan) 0-4 (Tleshev 49, Golovskoi 57, 85, Khayrullin 70). Partidele retur se vor disputa săptămîna viitoare, pe 21 şi 22 iulie.

Inter Milano l-a transferat pe brazilianul Lucio

Clubul Bayern Munchen a anunţat, ieri, pe site-ul oficial, că fundaşul Ferreira Da Silva Lucio a semnat un contract valabil trei sezoane cu echipa la care evoluează şi românul Cristi Chivu, Internazionale Milano. “Lucio va pleca imediat la Inter Milano”, a declarat managerul Uli Hoeness. Lucio, în vîrstă de 31 de ani, a mai evoluat în cariera sa la Internacional Porto Alegre şi Bayer Leverkusen. A cîştigat cîte trei titluri, Cupe şi Supercupe, toate cu Bayern, precum şi titlul mondial cu naţionala Braziliei în 2002. În cele cinci sezoane petrecute la Bayern Munchen a evoluat în 144 de partide şi a marcat de şapte ori.

David Villa plăteşte 8 milioane de euro ca să se transfere la FC Barcelona!

Atacantul Valenciei, David Villa, a anunţat că este dispus să plătească din propriul buzunar în jur de 8 milioane de euro, sumă care reprezintă diferenţa dintre pretenţiile formaţiei sale şi oferta făcută de FC Barcelona. Oficialii grupării catalane au înaintat către Valencia o ofertă în valoare de 42 de milioane de euro, însă preşedintele formaţiei de pe Mestalla, Manuel Llorente, a anunţat că preţul lui Villa este de 50 de milioane de euro. „Vreau să plătesc eu diferenţa dintre cerere şi ofertă”, ar fi spus atacantul în vîrstă de 27 de ani, după ce publicaţiile sportive iberice au notat că Barcelona intenţionează să-l oferteze pe golgeterul lui Atletico Madrid, Diego Forlan. Villa, al cărui contract cu Valencia expiră în 2014, a mai fost curtat intens şi de Real Madrid, însă în cele din urmă clubul din capitala Spaniei l-a cumpărat pe vîrful lui Lyon, Karim Benzema.

Turneu asiatic pentru Manchester United

Echipa Manchester United a plecat ieri într-un turneu de pregătire în Asia, urmînd să joace meciuri amicale în Malaysia, Indonezia, Coreea de Sud şi China. Din lot nu face parte sîrbul Nemanja Vidici, accidentat la gleznă în luna iunie, la meciul reprezentativei sale contra Insulelor Feroe. Antrenorul Alex Ferguson speră totuşi ca Vidici să fie valid la primul joc din campionat, programat pe 16 august, contra lui Birmingham. Fundaşul brazilian Rafael Da Silva lipseşte şi el din delegaţia britanică deplasată în Asia, ca urmare a unei probleme la gleznă. În schimb, cele trei achiziţii din această vară, Michael Owen, Antonio Valencia şi Gabriel Obertan, vor fi prezenţi mîine în meciul noii lor echipe, programat la Kuala Lumpur contra unei selecţionate a Malaysiei.

Atletico Madrid nu vrea să-l vîndă pe Forlan

Clubul Atletico Madrid a refuzat oferte de la FC Barcelona, Real Madrid, Chelsea şi Manchester United pentru atacantul uruguayan Diego Forlan, care are o clauză de reziliere de 36 de milioane de euro. „Cele două cluburi spaniole şi cele două engleze au primit acelaşi răspuns: uruguayanul nu este de vînzare, este un jucător de bază pentru viitorul echipei”, notează AS.

Maxwell, de la Inter la FC Barcelona

FC Barcelona şi Internazionale Milano au ajuns la un acord de principiu pentru transferul fundaşului brazilian Maxwell la clubul catalan. Potrivit site-ului oficial al clubului spaniol, preţul acestei operaţiuni va fi de 4,5 milioane de euro, plus 500.000 de euro reprezentînd elemente variabile. FC Barcelona nu a precizat durata viitorului angajament al lui Maxwell. Fotbalistul brazilian, în vîrstă de 27 de ani, îi va lua locul în echipa catalană compatriotului său Sylvinho, al cărui contract a expirat în luna iunie.

Estudiantes de La Plata a cîştigat Copa Libertatores

Echipa argentiniană Estudiantes de La Plata a cîştigat, miercuri noapte, a 50-a ediţie a turneului Copa Libertadores, învingînd, în manşa secundă a finalei competiţiei, la Belo Horizonte, cu scorul de 2-1 (Gaston Fernandez 57, Boselli 72 / Henrique 51), formaţia braziliană Cruzeiro. În meciul tur, jucat în Argentina, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 0-0.

Sebastien Bourdais, concediat de echipa Torro Rosso

Pilotul francez Sebastien Bourdais şi-a încheiat cariera în Formula 1, fiind concediat de echipa sa Torro Rosso. “În al doilea an de colaboare dintre Sebastien şi noi, nu s-au atins aşteptările avute şi astfel am decis să-l înlocuim înca de la următoarea cursă a sezonului, Marele Premiu al Ungariei”, a declarat Franz Tost, boss-ul Scuderiei Toro Rosso. De patru ori campion în fostul campionat Champ Car World Series, Sebastien Bourdais a debutat în Marele Circ în martie 2008, cu ocazia Grand Prix-ului Australiei de la Melbourne. În primul an a adunat cinci puncte, clasîndu-se la final pe locul 17 în ierarhia generală, pentru ca în sezonului curent să fie depăşit de şapte ori în nouă curse de coechipierul său, debutantul Sebastien Buemi. Cele mai mari şanse pentru a prelua volanul lăsat liber de Bourdais le are în acest moment spaniolul Jaime Alguersuari, acesta urmînd a deveni cel mai tînăr pilot care a concurat vreodată în Formula 1.

Jean Todt candidează la şefia FIA

Francezul Jean Todt, fost director general la Ferrari, şi-a anunţat candidatura, ieri, pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), el beneficiind şi de susţinerea preşedintelui în exerciţiu, Max Mosley. „Urmare a deciziei lui Max Mosley de a nu se prezenta la alegeri şi a sprijinului său fără echivoc pentru candidatura mea, am scris membrilor FIA pentru a-i informa că vreau să candidez”\", se arată într-un comunicat trimis de Todt la FIA. Într-o scrisoare trimisă membrilor FIA, Max Mosley, preşedinte din 1993, l-a calificat pe Todt drept “persoana ideală” pentru a-i succede. „Este demn de încredere în toate domeniile în care FIA este activă. Sper că îi veţi acorda sprijinul vostru”, a spus Mosley. Fost copilot de raliu, Jean Todt, în vîrstă de 63 de ani, s-a implicat progresiv în managementul echipelor. El a devenit apoi director general la Ferrari, un post pe care însă nu-l mai ocupă. Fostul campion mondial de raliuri şi deputat european, finlandezul Ari Vatanen, şi-a anunţat primul, pe 10 iulie, candidatura la şefia FIA.

Sorensen s-a impus în etapa a 12-a a Turului Franţei

Ciclistul danez Nicki Sorensen (Saxo Bank) a cîştigat, ieri, etapa a 12-a a Turului Franţei, desfăşurată între localităţile Tonnerre şi Vittel (211,5 km). Sorensen a fost cronometrat cu timpul de 4h52min.24sec. şi a fost urmat de francezul Laurent Lefevre (BBOX Bouygues Telecom) şi italianul Franco Pellizotti (Liquigas). În clasamentul general, italianul Rinaldo Nocentini (AG2R) şi-a păstrat tricoul galben, cu timpul total de 48h27min.21sec., fiind urmat de spaniolul Alberto Contador (Astana) - la şase secunde şi de americanul Lance Armstrong (Astana) - la opt secunde.



12