Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 19 Aprilie 2008 / 00:00 930 accesări

CS Volei 2004 Tomis speră la primul succes din play-off

Sîmbătă, de la ora 17.00, formaţia feminină CS Volei 2004 Tomis Constanţa va susţine, la Tg. Mureş, împotriva echipei locale CSU Gaz, a doua partidă din turneul play-off. Învinse în prima întîlnire, la Constanţa, jucătoarele antrenate de Aleksandar Boskovic vor să producă surpriza la Tg. Mureş şi să bifeze primul succes din play-off, unul care ar aduce şi un plus de moral echipei înaintea partidelor din turneul final al Cupei României, programate, pe 23-24 aprilie, la Galaţi. “Pentru noi ambele competiţii sînt importante, iar dacă vom obţine victoria la Tg. Mureş ne va ajuta să evoluăm cu mai multă încredere şi în Cupa României. Chiar dacă am pierdut în primul meci, nu credem că este totul pierdut. Fetele au luptat mult în partida de la Constanţa, mai ales în primul set, iar dacă vom reuşi să ne mobilizăm mai bine în teren, cred că putem disputa şi meciul decisiv”, a declarat Boskovic. În cazul în care nu va reuşi să cîştige cea de-a doua partidă, Tomisul va pierde calificarea în finala pentru locurile 5-6, rămînînd să lupte pentru poziţia a şaptea în clasamentul Diviziei A1. Cel de-al duel din turneul pentru locurile 5-8 se dă între Dacia Mioveni şi Penicilina Iaşi, în prima întîlnire moldovencele impunîndu-se cu 3-0.

Duminică, etapa a 22-a în Campionatul Judeţean de Fotbal

Runda a 22-a din Campionatul Judeţean de fotbal, programată duminică, prezintă trei meciuri “de foc” în Seria Nord în care sînt implicate primele şase clasate: Steaua Speranţei Siliştea (loc 4, 42p) - Gloria Seimeni (loc 1, 46p), Steaua Dorobanţu (loc 2, 43p) - Voinţa Siminoc (loc 3, 43p) şi Viitorul Vulturu (loc 6, 39p) - Voinţa Săcele (loc 5, 40p). În Seria Sud, primele două clasate (Gloria II Băneasa şi Viitorul II Cobadin) întîlnesc adversare din a doua jumătate a clasamentului şi îşi pot consolida poziţiile fruntaşe. Programul etapei a 22-a - SERIA NORD: Viitorul Tîrguşor - Viitorul Fîntînele (10.00); Steaua Speranţei Siliştea - Gloria Seimeni (12.00); Steaua Dorobanţu - Voinţa Siminoc (12.00); Ulmetum Pantelimon - Pescăruşul Gîrliciu (12.00); Dunaris Topalu - Dunărea Ciobanu (12.00); Sportul Tortomanu - Sport Club Horia (12.00); Viitorul Vulturu - Voinţa Săcele. Dacia Mircea Vodă stă. Clasament: 1. Seimeni 46p; 2. Dorobanţu 43p (19j); 3. Siminoc 43p; 4. Siliştea 42p; 5. Săcele 40p (19j); 6. Vulturu 39p; 7. Mircea Vodă 33p (19j); 8. Tortomanu 28p; 9. Gîrliciu 25p; 10. Ciobanu 25p; 11. Horia 17p; 12. Fîntînele 17p (19j); 13. Topalu 16p; 14. Pantelimon 11p (19j); 15. Tîrguşor 7p. SERIA SUD: Recolta Negru Vodă - Viitorul Mereni (12.00); Sacidava Aliman - Viitorul Pecineaga (12.00); Avîntul Comana - Marmura Deleni (12.00); CS II Eforie - Fulgerul Chirnogeni (12.00); Unirea Topraisar - Viitorul II Cobadin (12.00); GSIB Mangalia - Trophaeum Adamclisi (12.00); AS Independenţa - Sport Prim Oltina (12.00); Gloria II Băneasa - Inter Ion Corvin (14.00). Clasament: 1. Gloria II Băneasa 53p; 2. Viitorul II Cobadin 45p; 3. Pecineaga 43p; 4. Mangalia 41p; 5. CS II Eforie 41p; 6. Oltina 34p; 7. Mereni 31p; 8. Comana 29p; 9. Negru Vodă 28p; 10. Adamclisi 23p; 11. Deleni 23p; 12. Topraisar 21p (20j); 13. Ion Corvin 19p; 14. Aliman 18p; 15. Chirnogeni 14p (20j); 16. Independenţa 12p.

Perechea Tecău / Mergea, în semifinale la Chiasso

Perechea Horia Tecău / Florin Mergea, cap de serie nr. 2, s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Chiasso (Elveţia), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Tecău şi Mergea au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 7-6 (7/1), cuplul german Matthias Bachinger / Daniel Brands. Tecău şi Mergea vor juca, în semifinale, cu perechea italiană Fabio Colangelo / Marco Crugnola, cap de serie nr. 4, care a beneficiat de neprezentarea cuplului Tomas Cakl / Antony Dupuis (Cehia / Franţa).

Alexandru Roşu, locul şase la CE de haltere

Halterofilul Alexandru Roşu (categoria 69 kg) s-a clasat pe locul al şaselea la total şi la stilul aruncat şi pe opt la smuls, în cadrul Campionatelor Europene de la Lignano Sabbiadoro (Italia). Roşu activează acum la Dinamo Bucureşti, dar este constănţean şi a început halterele la LPS, cu antrenorul Mircea Roşu (nu există nici o legătură de rudenie între ei). Alexandru face parte dintr-o familie de halterofili: tatăl său, Vasile, a activat la Chimpex Constanţa şi este fost campion mondial, iar fratele, Adrian, îi este coleg la Dinamo. România a cucerit pînă în prezent trei medalii la actuala ediţie a CE: argint la stilul aruncat şi bronz la total pentru Roxana Cocoş (categoria 58 kg), bronz la stilul smuls pentru Marioara Munteanu (53 kg).

Mariana Bitang, în “World Records Academy”

Mariana Bitang, fosta antrenoare a lotului olimpic de gimnastică al României, a fost inclusă în “World Records Academy” ca fiind “cea mai de succes antrenoare din lume”, palmaresul său cuprinzînd 19 medalii olimpice şi alte 152 de medalii obţinute la Campionate Mondiale şi Europene. Bitang i s-a alăturat astfel lui Octavian Bellu, inclus în Academia Recordurilor Mondiale la începutul lunii decembrie. Echipa naţională a României a fost condusă de cei doi antrenori de la începutul anilor ‘90. Împreună au obţinut mai mult de 250 de medalii la concursurile internaţionale. Rezultatele de excepţie obţinute le-au adus, de asemenea, şi recunoaşterea ca “cel mai de succes cuplu de antrenori din lume”, consemnează “World Records Academy” pe site-ul oficial. Secretul succesului în gimnastica românească a fost definit de antrenoarea Mariana Bitang ca fiind „munca din greu”. „Nu poţi cuceri aurul dacă nu faci sacrificii. Mi-aş fi dorit să petrec mai mult timp cu fiul meu... sau să fi avut o vacanţă, dar nu am avut niciodată un concediu adevărat”, a declarat actualul consilier de stat pentru promovarea sportului.

Începe play-off-ul în Liga I la futsal

La sfîrşitul acestei săptămîni sînt programate primele meciuri din play-off-ul Ligii I la futsal, pentru care s-au calificat formaţiile clasate pe locurile 1-8 după sezonul regulat. Se joacă în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, iar echipele mai bine clasate vor fi gazde la partidele nr. 1 şi 3. Iată programul primelor întîlniri: ACS Odorheiu Secuiesc - Poli Timişoara; CIP Deva - Clujana Cluj; Futsal Club Craiova - Futsal Municipal Reşiţa; City’Us Tîrgu Mureş - Moldocor Piatra Neamţ. În play-off sînt implicaţi şi trei jucători constănţeni: Gabi Dobre şi Mimi Stoica evoluează la CIP Deva, iar Raj Cărăuleanu la Moldocor Piatra Neamţ.

Diaconu şi Henry s-au încadrat în limitele categoriei semigrea la cîntarul oficial

Pugilistul român Adrian Diaconu, care va lupta, sîmbătă, în Gala “Invincibilii”, pentru titlul mondial interimar al versiunii WBC, a trecut vineri proba cîntarului, încadrîndu-se în limitele categoriei semigrea, la fel ca şi adversarul său Chris Henry. Diaconu a cîntărit 79,035 kg, în timp ce adversarul său a avut 78,950 kg. Limita maximă a categoriei semigrea este 79,379 kg. Meciul Diaconu - Henry este capul de afiş al galei de la Sala Polivalentă, care va începe la ora 18.30. În cadrul acestei gale vor mai lupta pugiliştii români Ionuţ Ion, Viorel Simion şi Bogdan Dinu, ultimul aflat la debutul său ca profesionist. Iată programul galei: Carl Hendy (SUA) - Vasily Adrijanov (Rusia), categoria semigrea, 6 reprize; Cristian Hodorogea - Raul Asencio Cerisuelo (Spania), superuşoară, 4 reprize; Silvio Braco (Italia) - Abdelkader Benzimia (Franţa), semigrea, 8 reprize; Bogdan Dinu - Stephane Tessier (Canada), grea, 4 reprize; Viorel Simion - Rudi Encarnacion (Spania), pană, 10 reprize, Ion Ionuţ - Raul Balbi, superuşoară, 10 reprize; Adrian Diaconu - Chris Henry, semigrea, 12 reprize.



12